Secretarii unor comune din Botosani au fost sanctionati pentru indolenta

Mai multi secretari de unitati administrativ-teritoriale din judetul Botosani au fost sanctionati pentru indolenta in activitate, a declarat subprefectul judetului Botosani, Mihai Elvadeanu.
Potrivit acestuia, secretarii au fost judecati in Comisia de disciplina a Institutiei prefectului, pentru ca nu transmit, spre verificare, actele normative adoptate de consiliile locale. Directia de verificare a legalitatii aplicarii actelor normative si contencios administrativ din cadrul Institutiei prefectului a efectuat mai multe verificari in randul secretarilor de comune, orase sau municipii, constatand “deficiente majore in activitatea secretarilor unitatilor administrativ-teritoriale”.
Cele mai grave deficiente se refera la nerespectarea prevederilor imperative ale Legii administratiei publice locale, care stipuleaza obligativitatea comunicarii catre prefect a hotararilor consiliilor locale in maximum zece zile de la data adoptarii, precum si a dispozitiilor primarilor, in termen de cinci zile de la emitere.
“Desi au fost atentionati in nenumarate randuri cu privire la obligativitatea respectarii acestor termene, secretarii unor comune – precum Albesti, Santa Mare, Ripiceni, Manoleasa, Mihaileni, Prajeni, Tudora, Viisoara, Vorona si altele – continua sa ignore prevederile legale, ajungand in situatia in care hotararile consiliilor locale au fost comunicate dupa un an de la data adoptarii”, a afirmat Mihai Elvadeanu.

In 2008, a fost sesizata Comisia de disciplina in vederea efectuarii cercetarii administrative pentru secretarii comunelor George Enescu, Albesti, Manoleasa, Cotusca, Santa Mare, Ripiceni, Mihaileni, iar in cazurile in care cercetarea s-a finalizat s-au inaintat primarilor propuneri de sanctionare. Subprefectul de Botosani a atras atentia si asupra faptului ca multe dintre actele normative adoptate la nivel local contin erori lingvistice grave.

“Consideram ca este inadmisibil, in contextul actual, in care 99% dintre secretari au absolvit studiile superioare sau sunt in curs de absolvire a acestor studii, sa se adopte acte normative fara respectarea normelor elementare de gramatica a limbii romane”, a adaugat Elvadeanu, care a avertizat ca sanctiunile repetate ar putea atrage pentru secretari eliberarea din functiile publice pe care le ocupa.