Se schimbă regulile de angajare în sectorul bugetar: la trei posturi devenite vacante, un post ocupat

Posturile vacante din sectorul bugetar vor fi ocupate conform principiului ”unu la trei”, respectiv la trei posturi ocupate devenite vacante, un post ocupat, potrivit proiectului de Ordonanţă pentru reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare, publicat de Ministerul Finanţelor.
În prezent, principiul de ocupare a posturilor la stat este unu la doi. “După data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe, ordonatorii de credite pot ocupa prin concurs sau examen posturi conform principiului: ‘unu la trei’ din totalul posturilor ce se vor vacanta, respectiv la trei posturi ocupate devenite vacante, un post ocupat”, se arată în nota de fundamentare care însoţeşte proiectul de act normativ.
Totodată, proiectul propune reducerea cu 50% a numărului total de posturi de secretar de stat, subsecretar de stat şi de funcţii asimilate funcţiilor de secretar de stat şi subsecretar de stat la nivelul tuturor ministerelor, precum şi al celorlalte instituţii şi autorităţi publice din subordinea/coordonarea Guvernului sau a ministerelor.
De asemenea, va fi suspendată ocuparea prin concurs sau examen a posturilor vacante sau temporar vacante din instituţiile şi autorităţile publice, iar pentru posturile pentru care au fost demarate procedurile de organizare a concursurilor anterior intrării în vigoare a ordonanţei se continuă procedurile de ocupare a acestora. Excepţie de la această regulă vor face personalul didactic de predare, personalul medic-sanitar, poliţiştii şi absolvenţii Institutului Naţional al Magistraturii.
“Prin excepţie, se pot organiza concursuri sau examene pentru: ocuparea posturilor vacante sau temporar vacante de personal didactic de predare; ocuparea posturilor vacante sau temporar vacante de personal medico-sanitar; posturile vacante necesare încadrării, în condiţiile legii, a promoţiei de ofiţeri, subofiţeri, agenţi de poliţie, maiştri militari, funcţionari publici cu statut special din anul 2019; posturile vacante necesare încadrării promoţiei 2019 a Institutului Naţional al Magistraturii”, se precizează în documentul citat.
Pe de altă parte, instituţiile publice nu vor mai putea achiziţiona din fonduri publice servicii de telefonie mobilă pentru personalul angajat, cu excepţia demnitarilor.
Reducerea numărului de secretari de stat, subsecretari de stat şi asimilaţii acestora, precum şi a numărului de posturi din cabinetele demnitarilor vor determina o reducere a cheltuielilor bugetare de 7,1 milioane lei în anul 2019 şi de 21,3 milioane lei la nivelul unui an bugetar. Blocarea ocupării posturilor vacante va genera scăderea cheltuielilor cu 76,7 milioane lei la nivelul unui an bugetar, potrivit notei de fundamentare. AGERPRES