Schimbare de şefie în consorţiul care realizează proiectul ISPA la Brăila

simionescu__aurel.jpgŞefia consorţiului turco-german “System Yappi” – “Passavant”, care a câştigat licitaţia de realizare la Brăila a unei staţii de epurare prin programul ISPA şi care întâmpină probleme financiare, urmează să fie preluată de firma germană, în care subcontractorii au mai multă încredere, potrivit primarului de Brăila, Aurel Simionescu.

“Firma turcească Sistem Yappi are grave probleme financiare şi subcontractorii nu mai au încredere, motiv pentru care s-a propus ca şefia consorţiului să fie preluată de firma germană Passavant, care prezintă garanţii’, a declarat Aurel Simionescu.

Deoarece derularea proiectului întâmpină probleme financiare, primarul Aurel Simionescu i-a solicitat consulului Turciei la Constanţa, Füsun Aramaz, să sprijine o line de credit care trebuie acordată de către o bancă din Turcia, pentru continuarea lucrărilor demarate la Brăila. “I-am solicitat doamnei consul, în măsura în care poate, să sprijine ca linia de credit care trebuie acordată consorţiului System Yappi – Passavant să devină viabilă şi am primit promisiunea că se va întâmpla acest lucru. Şi banca şi firma sunt turceşti şi am zis că este şi interesul Turciei ca totul să iasă bine”, a declarat Simionescu.

Programul ISPA, care prevede realizarea unei staţii de epurare în judeţul Brăila, are o valoare de 19 milioane de euro, lucrarea fiind realizată în momentul de faţă doar în proporţie de 13%, în condiţiile în care termenul de finalizare a lucrărilor este 31 decembrie 2010. Lucrările la staţia de epurare au demarat în luna iulie 2009, cu o întârziere de trei ani de zile, licitaţia fiind adjudecată iniţial firmei italiene “Termomecanica”, ce nu a făcut nimic în tot acest timp, motiv pentru care contractul a fost reziliat şi organizată o altă licitaţie. Dacă termenul de finalizare a lucrărilor la staţia de epurare nu va fi respectat, Uniunea Europeană va solicita returnarea banilor acordaţi pentru acest proiect ISPA. AGERPRES