Satu Mare: prefectul si-a exprimat nemultumirea fata de comportamentul unor functionari din Primaria Satu Mare

Prefectul Radu Bud (foto) a prezidat sedinta saptamanala a Comitetului Operativ Consultativ Satu Mare, la care au participat subprefectul Rudolf Riedl, secretarul general al Prefecturii, Octavian Lazin, presedintele Consiliului judetean, Stefan Szabo, vicepresedintii CJ, Paula Mare si Gheorghe Ciocan, secretarul general al CJ, Cornelia Bota, si primarul municipiului Satu Mare, Iuliu Ilyes.
Primarul Iuliu Ilyes a anuntat ca actualul secretar al Consiliului local Satu Mare, Mihai Popan, va indeplini, incepand cu data de 1 mai, conditiile de pensionare. Cu acest prilej, prefectul a tinut sa-si exprime nemultumirea fata de comportamentul unor functionari din cadrul aparatului Primariei, in acest sens existand numeroase reclamatii venite din partea cetatenilor si vizeaza atitudinea celor de la serviciul Urbanism dar si alte servicii. Un exemplu concret a fost dat cel al arhitectului-sef, la adresa caruia ar exista reclamatii privind atitudinea aroganta si limbajul necorespunzator in relatia cu cetatenii.

Referitor la sesizarile prezentate prefectului de catre mai multi cetateni privind conditiile impuse pentru acordarea autorizatiilor de constructie, primarul Ilyes a afirmat ca se doreste impunerea unei discipline in domeniul constructiilor, iar unele reclamatii au fost generate de faptul ca Primaria nu a avizat anumite proiecte de construire de locuinte in zonele limitrofe ale municipiului Satu Mare.