Sărbători de iarnă pentru toţi botoşănenii

flutur_catalin_.jpgMunicipalitatea botoşăneaneană organizează împreună cu Consiliul Judeţean Botoşani, în perioada 17-23 decembrie Târgul de produse tradiţionale de Crăciun. Anul acesta se va desfăşura prima ediţie, fiind invitaţi producători agricoli din judeţ pentru a-şi vinde produsele. Evenimentul va avea loc pe pietonalul Unirii, municipalitatea propunându-şi organizarea periodică a acestui eveniment.

“Cei care au dorinţa să vândă din produsele tradiţionale pot s-o facă pentru că este o perioadă bună din an, când sigur se vor face vânzări. Noi vrem să fie o acţiune repetabilă, de aceea dorim să ne dotăm cu corturi speciale”, a declarat primarul Cătălin Flutur.

Aceasta este una din acţiunile dedicate sărbătorilor de iarnă pe care municipalitatea le va organiza în acest an. Întâlnirea cu Moş Crăciun pentru cei mici şi Revelionul în stradă, la care au fost invitate trupe locale dar şi cunoscute precum D’la Vegas, Hi-q sau Aurel Moldoveanu, sunt alte două evenimente care se vor organiza iarna aceasta pentru ca botoşănenii să aibă parte de sărbători frumoase.

Nici cei mai în vîrstă n-au fost uitaţi pentru că în a treia zi de Crăciun va fi organizată o nouă petrecere de Revelion pentru pensionari. „Revelionul Pensionarilor este o tradiţie pentru noi pe care ne dorim s-o continuăm pentru că e o bucurie foarte mare pentru mulţi din cei care participă.Ne bucurăm că putem să le oferim această petrecere deoarece pentru cei mai mulţi e una din puţinele distracţii de care au parte în perioada aceasta perioadă”, a declarat primarul Cătălin Flutur.