Salariile angajaţilor Primăriei Bistriţa vor fi tăiate, ca urmare a aplicării OUG 114/2018

Cei aproximativ 800 de angajaţi ai Primăriei municipiului Bistriţa vor avea salariile brute reduse, începând cu această lună, în urma unei decizii luate într-o şedinţă extraordinară a Consiliului Local, la iniţiativa primarului Ovidiu Creţu.

Primarul social-democrat al Bistriţei a motivat că doar în acest fel va putea plăti angajaţilor indemnizaţia de hrană, devenită obligatorie în baza prevederile art.36 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului României nr. 114/2018, privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene.

“Am propus Consiliului Local o reducere a salariilor tuturor angajaţilor din primărie, astfel încât să păstrăm veniturile de anul trecut, din 2018. Deci salariul din 2019, plus indemnizaţia de hrană, va fi egal cu venitul din 2018. Influenţa care ar fi în plus, dacă nu am face această reducere, ar fi undeva la 4 milioane de lei, ceea ce este greu de suportat, şi am făcut-o având în vedere faptul că angajaţii Primăriei municipiului Bistriţa au salarii bune, comparativ cu alte municipii similare din România. (…) Am calculat de aşa natură salariile încât pe anul 2019 nimeni să nu piardă, faţă de veniturile de anul trecut”, a declarat Ovidiu Creţu.

Sindicaliştii din primărie au anunţat că vor ataca această hotărâre a Consiliului Local în contencios administrativ.

Conform OUG 114/2018, indemnizaţia de hrană se va acorda în perioada 2019-2020, proporţional cu timpul efectiv lucrat într-o lună.

Ovidiu Creţu a respins varianta propusă de sindicaliştii din primărie, de a fi comasate anumite servicii şi direcţii şi redus numărul personalului cu funcţii de conducere, astfel încât să nu fie nevoie de o astfel de tăiere a salariilor brute. AGERPRES