RoRec a colectat anul trecut, din judeţul Suceava, peste 154 tone de deşeuri electrice şi electronice

Asociaţia RoRec a înregistrat, anul trecut, 138 de apeluri în judeţul Suceava pentru serviciul gratuit de preluare de la domiciliu a deşeurilor electrice şi electronice (DEEE) colectând aproximativ 54.500 kilograme DEEE, se arată într-un comunicat remis, miercuri, AGERPRES.
Totodată, sucevenii responsabili din judeţ au contribuit la colectarea a aproximativ 99.800 kilograme DEEE, prin cele 18 de acţiuni de colectare din mediul rural şi urban desfăşurate pe parcursul anului trecut.

”Deşeurile electrice au în structura lor componente non-biodegradabile, ce conţin substanţe toxice, dintre care cele mai periculoase sunt plumbul, mercurul şi cadmiul. Ajunse la groapa de gunoi sau în natură, aceste substanţe poluează solul, aerul şi apa, ne afectează tuturor sănătatea şi pot genera apariţia unor boli precum cancer, alergii, sterilitate, afecţiuni ale inimii. Majoritatea deşeurilor electrice sunt constituite din componente care conţin materiale ce pot fi recuperate şi reintroduse în industrie, ca materii prime secundare, pentru a preveni exploatarea iraţională a resurselor primare. Ca să scăpăm corect şi uşor de ele, avem acum la dispoziţie un serviciu naţional gratuit, pentru colectarea selectivă a deşeurilor electrice. Persoanelor juridice li se oferă documentele necesare de casare pentru aparatura electrică şi electronică”, se arată în comunicat.

TelVerde 0800 444 800 este un serviciu de preluare gratuită de la domiciliu, sediu de firmă sau instituţie, a deşeurilor electrice grele sau voluminoase, prin care o echipă locală RoRec vine şi ridică deşeurile, transportul fiind gratuit.

Asociaţia Română pentru Reciclare (RoRec) este o organizaţie non-profit, formată de unsprezece dintre cei mai cunoscuţi fabricanţi europeni de aparatură electrocasnică prezenţi pe piaţa din România.

Asociaţia RoRec preia responsabilitatea producătorilor de aparatură electrocasnică şi gestionează toate activităţile necesare colectării, tratării şi reciclării DEEE, asigurând eliminarea în siguranţă şi protecţia mediului, în conformitate cu legislaţia europeană în domeniu. AGERPRES