România are nevoie de complexe de nataţie precum cel care se construieşte la Otopeni

otopeni_bazin_mic.jpgCOMPLEXUL SPORTIV DE NATAŢIE OTOPENI, a cărui construcţie a început în 2009, se doreşte a fi cel mai mare complex de nataţie din ţară, ce poate asigura toate spaţiile necesare desfăşurării competiţiilor sportive, săli de conferinţe şi transmisii sportive, zone de agrement, în concordanţă cu normele în vigoare impuse de forurile internaţionale.

Finalizarea acestui complex va permite organizarea de competiţii interne şi internaţionale de nataţie, inclusiv sărituri în apă şi va genera activităţi comerciale în jurul său, fiind o investiţie ce poate dinamiza întreaga zonă din punct de vedere sportiv şi economic.

otopeni_bazin1.jpg

Proiectul cuprinde o suprafaţă construită totală de 13.773 mp. Bazinele ce fac parte din complex sunt acoperite în totalitate, ceea ce permite folosirea lor de către sportivi şi public pe tot parcursul anului, activitatea nefiind afectată de variaţia fenomenelor meteo de peste an.

otopeni_bazin2.jpg

Corpul principal, destinat numai competiţiilor sportive de nataţie, va fi dotat cu două bazine: unul olimpic cu o suprafaţă de aproximativ 1350 mp şi unul pentru sărituri, dotat cu trambuline şi platforme de sărituri, o suprafaţă de circa 385 mp şi cu o adâncime maximă de peste 5 metri. Acestora li se adaugă: un bazin pentru antrenament de înot cu suprafaţa de 415 mp; un bazin pentru iniţiere şi recuperare cu o suprafaţă de 50 mp; un bazin pentru iniţiere şi recuperare cu suprafaţa de 84 mp; un bazin pentru iniţiere şi recuperare cu suprafaţa de 94 mp.

otopeni_bazin3.jpg

Capacitatea Complexului, de peste 2.000 de locuri pentru spectatori, precum şi dotările şi facilităţile moderne conforme cerinţelor impuse de federaţiile internaţionale, asigurate de constructorul proiectului, MBS Group, face ca acest tip de complex să poată găzdui la nivel de excelenţă cele mai importante competiţii internaţionale de nataţie.