PSD acuza PD-L de presiuni asupra primarilor bistriteni

Presedintele PSD Bistrita-Nasaud, deputatul Radu Moldovan, a declarat ca anumiti membri ai PD-L fac presiuni asupra primarilor social-democrati, pentru a parasi partidul.
“Trebuie sa facem un alt fel de politica, sa incetam a mai racola primari. Sportul preferat, in ultima perioada, la nivelul PD-L sunt presiunile asupra primarilor social-democrati, sa semneze in alb adeziuni, care sa le conditioneze candidatura la PD-L” – a afirmat Moldovan.

Vicepresedintele PSD, Gheorghe Marinescu, cel care conduce si Consiliul Judetean Bistrita-Nasaud, a precizat ca au fost facute astfel de “presiuni” asupra primarilor PSD din comunele Sieu-Odorhei si Chiuza.

“Au fost Iliesi Sabin si Ioan Andreica (n.r. – cei doi prim-vicepresedinti ai PD-L Bistrita-Nasaud) la ei, noaptea. Acesta este stilul care i-a consacrat. (…) Noi o bagam la nesimtire chestia asta” – a spus Marinescu.

Contactat telefonic, prim-vicepresedintele PD-L, Sabin Iliesi, nu a negat ca a avut discutii cu unul dintre cei doi primari semnalati la conferinta PSD, si anume cu Viorel Chirlejan, de la Sieu-Odorhei. “De ce le este frica, de aia nu scapa. Sunt obsedati. Primarii au dreptul sa isi aleaga ce partid vor, eu am dreptul sa vorbesc cu cine vreau. Primarul din Sieu-Odorhei imi este student. E treaba mea ce vorbesc cu el, nu trebuie sa ii dau socoteala lui Marinescu. Ar trebui sa ii lege cumva de el, altfel ii pierde. Este presedinte de Consiliu Judetean si nu i-a ajutat, nu le-a dat nimic”, a comentat Iliesi.

Prim-vicepresedintele PD-L s-a aratat convins ca, la finalul mandatului, mai multi primari si consilieri vor parasi PSD. In Bistrita-Nasaud, din cei 62 de primari, 25 sunt membri PSD iar alti 21 sunt democrat-liberali.