Protest declanșat de locuitorii cartierului de locuințe sociale din Constanța pentru susținerea primarului Radu Mazăre

constanta_protest.jpgZeci de locuitori ai cartierului de locuințe sociale Henri Coandă au protestat, miercuri, în fața sediului Primăriei Constanța, împotriva reținerii primarului Radu Mazăre de către procurorii DNA. Pe pancartele purtate de către aceștia scria “DNA nu uita Henri Coandă va lupta”, precum și “Vrem oraș, vrem valoare, avem primarul nostru”.

Protestul a fost spontan și potrivit unuia dintre protestatari – președintele Asociației Haiducilor, Nicolae Mavrodin, ceea ce se petrece în prezent cu primarul Constanței este “un abuz”.

“Vom strânge semnături în vederea eliberării domnului Radu Ștefan Mazăre. În prezent lucrăm la un proiect de lege pe care intenționăm să-l depunem la Parlament în așa fel încât magistrații, procurori și judecători, de aici încolo să răspundă la rândul lor penal pentru abuzurile pe care le fac. Pentru că nu se poate ca, în România, să existe un stat în stat. Și îi spun iarăși domnului Băsescu că, dacă în ianuarie am început un șir de proteste pentru demiterea lui, acum suntem mai întăriți, suntem mai în forță și o să vedeți că de aici în colo va exista o asociație extrem de mare care se numește Asociația Haiducilor, care va scoate zeci de mii de oameni în stradă, în mai multe județe, începând de mâine”, a spus Mavrodin.

Potrivit acestuia, după ce protestatarii vor obține autorizație în acest sens, vor continua mitingurile. “După ce iese autorizația voi anunța programul protestelor la Constanța. (…) Vrem ca joi, începând cu ora 10,00 să protestăm la primărie, iar la ora 12,00 să ne deplasăm spre DNA Constanța pentru că este extrem de important ca manifestațiile să se țină aici, ca să vadă DNA că nu este stat în stat”, a menționat reprezentantul Asociației Haiducilor.

Primarul municipiului Constanța, Radu Mazăre, a fost reținut marți de procurorii DNA sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mita, suma despre care se vorbește în dosar fiind de 175.000 de euro. Alături de el a fost reținut și Avraham Morgenstern, reprezentant al unei societăți comerciale, pentru dare de mită, cei doi urmând a fi prezentați Înaltei Curți de Casație și Justiție cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile. AGERPRES