Proiecte POR de 60 de milioane euro semnate la Iaşi de ministrul Elena Udrea, în prezenţa premierului Emil Boc

udrea_boc_iasi.jpgPrimarul municipiului Iaşi, Gheorghe Nichita, ministrul Dezvoltării şi Turismului Elena Udrea şi şeful Agenţiei de Dezvoltare Nord Est, Constantin Apostol, au semnat joi, în prezenţa premierului Emil Boc, trei contracte privind proiecte de infrastructură prin Programul Operaţional Regional (POR), în valoare de aproape 60 milioane euro.

Cele trei proiecte vizează construirea unui pasaj, refacerea reţelelor stradale şi reabilitarea liniei de tramvai în centrul oraşului, precum şi dezvoltarea reţelei rutiere în zona culturală, istorică şi turistică a Iaşiului.

Cu acest prilej, ministrul Dezvoltării şi Turismului, Elena Udrea a declarat presei că aceste trei proiecte sunt primele proiecte din ţară din programul operaţional AXA 1 a POR ce vizează “Polurile de creştere” din ţară, pentru Iaşi fiind alocate în total din fonduri europene suma de 111 milioane de euro.

“Din aceste proiecte care se referă la infrastructura de utilităţi, la infrastructura socială, la proiecte de dezvoltare economică, azi semnăm proiecte în valoare de 60 milioane de euro de care Iaşiul are nevoie”, a spus ministrul Udrea. Elena Udrea a subliniat totodată că Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului va aduce în România bani europeni, prin Programul Operaţional Regional, 4,3 miliarde de euro. “Sunt bani extrem de necesari pe care ar trebui să ne străduim să-i aducem cât mai repede în România”, a mai spus ministrul Dezvoltării şi Turismului.

La rândul său, primarul Gheorghe Nichita a afirmat că proiectele semnate joi sunt doar trei din cele opt câte sunt în planul integrat de dezvoltare a polului de creştere Iaşi, care este primul plan integrat aprobat în România, inclusiv cu proiectele de rezervă. “Unul din proiectele semnate astăzi, realizarea pasajului Octav Băncilă, este munca a cinci ani de zile. Am încercat să obţin finanţare şi am scris proiectul de trei ori până acum în funcţie de tipul de finanţare. Din păcate, până acum nu au putut fi accesaţi bani”, a afirmat primarul Gheorghe Nichita.

Prezent la eveniment, premierul Emil Boc a reiterat că banii europeni “sunt calea cea mai sigură şi directă de a asigura creşterea economică în România”. “Astăzi se semnează contracte europene de 60 de milioane de euro. Este produsul muncii de echipă, efortul Ministerului Dezvoltării Regionale, cât şi efort de la nivel local (…) Aceşti bani reprezintă de departe o şansă uriaşă pe care o are România de a putea să iasă mai repede din recesiune şi să-şi consolideze creşterea economică. Nu vom fi iertaţi de români dacă nu vom face ceea ce trebuie că aceşti bani să fie utilizaţi corect şi la timp. Dacă nu se apasă pedala acceleraţiei pentru implementarea proiectelor europene, riscăm să nu putem utiliza toţi banii europeni”, a mai spus premierul.

Proiectele semnate joi vizează investiţii în infrastructură. Astfel, pasajul rutier şi pietonal “Octav Băncilă”, care va fi construit deasupra căii ferate, va asigura interconectarea a două cartiere. Valoarea proiectului este de 87,862 milioane lei, din care 56,9 milioane lei sunt fonduri nerambursabile, iar 12,5 milioane lei sunt co-finanţate de la bugetul naţional. Al doilea proiect semnat prevede refacerea principalelor bulevarde din axa de transport est-vest a oraşului, construirea unui pasaj subteran, reabilitarea liniei de tramvai şi reabilitarea spaţiilor pietonale şi verzi aferente străzilor care vor fi modernizate. Valoarea totală a proiectului se ridică la 90,79 milioane lei, din care 58,65 milioane lei sunt fonduri neramburabile, 12,88 milioane lei sunt co-finanţare de la bugetul naţional. Al treilea proiect vizează refacerea infrastructurii centrului istoric. Valoarea totală a acestui proiect este de 91,134 milioane lei, din care 59,22 milioane lei din fonduri europene şi 11,3 milioane lei reprezintă co-finanţare de la bugetul naţional.

La eveniment au mai fost prezenţi prefectul Dragomir Tomaşeschi şi preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Constantin Simirad. AGERPRES