Proiecte ecologice finantate din Fondul de Mediu la Rosiorii de Vede

Un contract de finantare a doua proiecte privind imbunatatirea calitatii mediului prin reabilitarea zonelor verzi din municipiul Rosiorii de Vede a fost semnat la Administratia Fondului National de Mediu, a declarat primarul localitatii, Ion Nutu.
Suma totala alocata prin proiectele elaborate de administratia publica din Rosiorii de Vede este de 550.000 de lei, din care prima transa va ajunge in contul primariei pana la 10 decembrie, iar a
doua la 10 ianuarie 2008. Vor fi reabilitate zonele verzi din Parcul Central si Cartierul Corlatescu.

In judetul Teleorman, inca sapte primarii din mediul rural au fost selectate, pe baza de proiecte, sa primeasca finantari nerambursabile de la Fondul de Mediu pentru reabilitarea sau crearea
de parcuri si zone verzi, suma totala accesata astfel fiind de circa doua milioane de lei.