Proiect european de modernizare a peste o sută de străzi din Drobeta-Turnu Severin

Primarul municipiului Drobeta-Turnu Severin, Constantin Gherghe, a declarat joi, pentru AGERPRES, că începând din luna martie se va implementa proiectul de modernizare a infrastructurii rutiere şi pietonale a localităţii, a cărui valoare este de 24,55 milioane de euro. Edilul şef al municipiului Drobeta-Turnu Severin a declarat că suma respectivă, care va fi utilizată în reabilitarea a 118 străzi, provine în procent de 98% din fondurile Uniunii Europene, iar 2% reprezintă contribuţia proprie a administraţiei locale.

‘A avut loc licitaţia electronică şi, dacă nu vor exista contestaţii, vom demara lucrările în luna martie. Execuţia acestora are o durată de finalizare de aproape trei ani, proiectul mai cuprinzând şi dotarea cu un sistem video de monitorizare a traficului rutier’, a precizat Gherghe. Potrivit acestuia, oraşul a fost împărţit în cinci sectoare astfel încât activităţile de control al lucrărilor care vor începe cu străzile neasfaltate sau cu structura avariată, să se facă cu uşurinţă de către administraţie.AGERPRES