Primele staţii automatizate de bike-sharing au fost lansate în Bucureşti

firea_biciclete.jpgPrimele staţii automatizate de bike-sharing I”Velo Urban au fost prezentate în Piaţa Universităţii din Bucureşti de Asociaţia Green Revolution, în prezenţa primarului general Gabriela Firea. Noutăţile acestui concept de închiriere de biciclete sunt autoservirea şi folosirea gratuită a bicicletei timp de 30 de minute pentru deplasarea rapidă în zona centrală a oraşului.

“Susţin întru totul – şi personal, şi instituţional – acest tip de proiect, care ne educă să fim ecologişti, să fim sportivi, să avem grijă de oraşul nostru. (…) Vreau să vă spun că în ultima şedinţă a Consiliului General au fost aprobate cu majoritate de voturi 19 proiecte din IDU. Unul dintre aceste proiecte extrem de importante se referă la 42 de circuite de biciclete pe tot teritoriul Capitalei. În perioada următoare se vor organiza licitaţii după studiile de fezabilitate, aşa că în curând acest proiect pilot, care acum este la debut, graţie Green Revolution, va deveni o realitate, iar Capitala va fi brăzdată de foarte multe circuite de biciclete”, a declarat primarul Gabriela Firea.

Ea a precizat că intenţia este ca transportul public în comun şi transportul cu bicicleta să îndemne oamenii să lase câteva zile pe săptămână autoturismele acasă. “Acesta este viitorul, iar eu mă bucur că sunt parte a acestui viitor alături de inimoşii organizatori de astăzi”, a mai spus Firea.

Ea a primit, din partea organizatorilor, primul card cu ajutorul căruia pot fi închiriate biciclete din oricare cele şase staţii de bike-sharing I”Velo. Acest carduri pot fi obţinute pe baza buletinului la unul dintre centrele I”Velo din Parcul Tineretului sau Parcul Herăstrău. Ulterior, îşi poţi alege un abonament – de o zi, o lună sau un an – iar cardul se introduce în cititorul dedicat din staţia de închiriere. Pe ecranul cititorului apar bicicletele disponibile, utilizatorul alege una dintre biciclete, care se deblocheză automat din sistemul antifurt.

Aparatul eliberează şi o chitanţă cu informaţii – numele utilizatorului, staţia de la care a plecat cu bicicleta şi ora. Dacă bicicleta este returnată la oricare altă staţie în mai puţin de 30 de minute, folosirea acesteia este gratuită. Dacă este depăşit termenul de 30 de minute, se percepe un tarif, care poate fi plătit online, prin intermediul contului la siteul I”Velo, sau la unul dintre centrele din Tineretului sau Herăstrău.

“În momentul de faţă avem şase staţii cu 120 de biciclete, este un proiect-pilot, este un test, încercăm să vedem şi noi cum reacţionează oamenii la acest proiect, încercăm să ne dăm seama care sunt problemele, ne aşteptăm să apară şi probleme tehnice, şi probleme de software, ne aşteptăm să găsim şi utilizatori care poate strică bicicletele. Tocmai de aceea am şi dat drumul toamna, pentru a vedea pe parcursul iernii cum funcţionează sistemul, astfel încât în martie, când începe sezonul adevărat de biciclit, să fim pregătiţi”, a declarat, marţi, directorul de programe al Green Revolution, Corneliu Belciug.
El a arătat că, dacă proiectul va merge bine, numărul staţiilor va fi mărit, lucru ce se va întâmpla şi odată cu dezvoltarea infrastructurii pentru biciclete în Bucureşti.

Cele şase staţii se află în Piaţa Universităţii, Piaţa Revoluţiei, Piaţa Romană, Piaţa Victoriei, Piaţa Charles de Gaulle şi Kaufland Barbu Văcărescu. AGERPRES