Primarul Ploieştiului, Iulian Bădescu, a fost reţinut de DNA

badescu_iulian.jpgPrimarul municipiului Ploieşti, Iulian Bădescu, a fost reţinut marţi de procurorii DNA Ploieşti pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave având ca rezultat obţinerea pentru altul a unui folos necuvenit (2 acte materiale).

Iulian Bădescu va fi prezentat miercuri cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile la Tribunalul Prahova.
Potrivit unui comunicat al DNA, în acelaşi dosar au fost puse sub acuzare Oana Cristina Iacob, secretar al municipiului Ploieşti, şi Iulia Alina Alexandru, director executiv la Direcţia administraţie publică, juridic – contencios, achiziţii publice, contracte din cadrul Primăriei Ploieşti, ambele pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave având ca rezultat obţinerea pentru altul a unui folos necuvenit.

DNA susţine că, în calitate de primar al municipiului Ploieşti şi ordonator principal de credite, Iulian Bădescu a semnat, la data de 21 ianuarie 2013, un contract de cooperare încheiat între municipiul Ploieşti şi Asociaţia Comunitară “Lupii Galbeni 2012” Ploieşti şi, la data de 28 iunie 2013, a semnat regulamentul privind punerea în aplicare a acestuia, în lipsa vizei de control financiar preventiv propriu, sustrăgând aceste operaţiuni controlului de legalitate, regularitate şi încadrare în creditele bugetare şi a dispus plata sumei de 8 milioane lei (în trei tranşe) către asociaţie, deşi cunoştea că nu este legală.
Aceste fapte au avut ca rezultat prejudicierea bugetului local cu suma de 8 milioane lei, precum şi obţinerea de către Asociaţia Comunitară “Lupii Galbeni 2012” a unui folos necuvenit de aceeaşi valoare.
Anchetatorii susţin că, prin semnarea contractului şi a regulamentului respectiv, Iulian Bădescu şi-a îndeplinit defectuos atribuţiile de serviciu prevăzute de Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale şi a încălcat dispoziţiile din OG 119/1999 privind controlul intern şi controlul financiar preventiv şi pe cele din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale.

Primarul mai este acuzat că i-a pretins unui reprezentant al Asociaţiei Comunitare “Lupii Galbeni 2012”, în schimbul derulării contractului de asociere, precum şi a efectuării plăţilor către Asociaţie, suma de 300.000 euro reprezentând un comision de 10% din valoarea totală a sumelor ce urmau a fi acordate de primărie jucătorilor echipei FC Petrolul Ploieşti, ale cărei interese erau reprezentate de Asociaţia Comunitară, precum şi foloase necuvenite constând în contravaloarea transportului şi a cazării, în perioadele ianuarie – februarie 2013, respectiv ianuarie – februarie 2014, la două hoteluri din Turcia, când Bădescu a însoţit echipa în cantonament.

În calitate de secretar al municipiului Ploieşti, Oana Cristina Iacob, prin îndeplinirea defectuoasă a atribuţiei de serviciu, a avizat pentru legalitate Hotărârile Consiliului Local Ploieşti prin care s-au aprobat încheierea contractului de cooperare între municipiul Ploieşti şi Asociaţia Comunitară “Lupii Galbeni 2012” Ploieşti şi Regulamentul de aplicare a prevederilor contractului, hotărâri adoptate cu încălcarea dispoziţiile legale.

Rapoartele de specialitate prin care a propus Consiliului Local Ploieşti, spre aprobare, contractul şi regulamentul de aplicare au fost semnate de Iulia Alina Alexandru, deşi nu erau îndeplinite condiţiile prevăzute de lege. AGERPRES