Primarul municipiului Botoşani s-a întâlnit cu preşedintele Adunării Generale a ONU

portariuc_lykketoft.jpgPrimarul municipiului Botoşani, Ovidiu Portariuc, a avut, miercuri, o întrevedere cu preşedintele Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), Mogens Lykketoft.
Întâlnirea dintre Portariuc şi înaltul oficial ONU a avut loc în ultima zi a deplasării pe care primarul Botoşaniului a avut-o în Statele Unite ale Americii, cu prilejul unei burse de studii în domeniul administraţiei oferite de Fundaţia George Marshall.

Cei doi au discutat despre criza internaţională a migraţiei, decalajele economice şi sociale dintre statele lumii, dar şi criza economică care a afectat comunitatea internaţională. “Sigur că e o experienţă deosebită să te întâlneşti cu o personalitate de acest rang, cu o experienţă politică de peste 40 de ani în mediul internaţional. A fost ultima întâlnire pe care am avut-o în New York şi cea mai interesantă”, a declarat Ovidiu Portariuc.

Bursa obţinută de primarul din Botoşani face parte din Programul Marshall Memorial Fellows, implementat în perioada 2015- 2016, la care participă 76 de persoane din întreaga lume, dintre care 42 din Europa, iar 34 din Statele Unite ale Americii. Primarul Botoşaniului a stat în Statele Unite timp de aproape o lună. AGERPRES