Primarul din Miercurea Ciuc şi Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, amendaţi de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării

raduly__robert.jpgPrimarul municipiului Miercurea Ciuc, Raduly Robert, şi Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici au primit o amendă de câte 600 de lei de la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), întrucât au impus cunoaşterea limbii maghiare pentru ocuparea funcţiei de arhitect-şef al oraşului.

Sesizarea a fost făcut în toamna anului trecut de Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş (FCRCHM), iar CNCD a stabilit că este vorba de o măsură discriminatorie.

Potrivit unui comunicat al Forumului, aspectele prezentate în petiţie se confirmă, iar CNCD a hotărât sancţionarea primarului Raduly Robert cu 600 de lei, pentru că a impus cunoaşterea limbii maghiare ca cerinţă obligatorie pentru ocuparea postului de arhitect şef şi sancţionarea cu 600 de lei a Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, pentru că a aprobat aceste condiţii de concurs.

În replică, purtătorul de cuvânt al Primăriei Miercurea Ciuc, viceprimarul Antal Attila, a spus că nu ştie despre ce concurs este vorba, pentru că între timp municipalitatea a organizat şi alte concursuri şi nu vrea să comenteze un astfel de subiect, “care este la modă acum”. AGERPRES