Primarul Constantei ar organiza un referendum pe tema eutanasierii cainilor comunitari

Primarul municipiului Constanta, Radu Mazare, considera ca locuitorii ar putea sa decida, printr-un referendum, cu privire la eutanasierea, in conditii legale, a cainilor comunitari.
“Acum nu avem o solutie care sa rezolve problema. Primim reclamatii, hingherii merg sa ridice cainii, iar in majoritatea cazurilor sunt injurati si loviti cu pietre de cetateni. La biobaza sunt eutanasiati doar cainii bolnavi, dupa ce sunt examinati de o comisie de medici. Dupa ce sunt castrati, cainii ajung din nou pe strada, fiind reteritorializati”, a declarat edilul. El a precizat ca, in prezent, este “o amestecatura” privind metodele de rezolvare a problemei cainilor vagabonzi.

“Daca povestea va continua in acelasi fel, o sa ajungem in situatia ca intretinerea unui caine fara stapan sa coste mai mult decat cea a unui copil. Eu as fi facut un referendum si terminam povestea asta”, a spus Radu Mazare.

Referitor la cazul fetitei de 6 ani care a murit muscata de o haita de caini, edilul
a declarat ca tragedia s-a petrecut in zona administrativ teritoriala a comunei Agigea, si nu a municipiului Constanta. Mazare a precizat insa ca, indiferent de apartenenta zonei respective, hingherii nu puteau actiona in acel teritoriu pentru ca este un camp proprietate privata.

“Legea iti da voie sa aduni cainii de pe domeniul public. Dar proprietarii terenurilor ar trebui sa-si imprejmuiasca loturile pe care le au”, a declarat primarul Constantei.