Primăria Zalău speră în deblocarea situaţiei privind al doilea tronson al şoselei ocolitoare

centura2.jpgMunicipalitatea din Zalău speră să poată debloca situaţia privind construirea tronsonului doi al şoselei de centură al oraşului, investiţie ce nu este posibilă în prezent datorită unui poligon militar aflat pe traseul şoselei ocolitoare.

Potrivit unui comunicat de presă al instituţiei menţionate, primarul Zalăului, Radu Căpîlnaşiu, s-a întâlnit luni, în Bucureşti, cu ministrul Apărării Naţionale, Cornel Dobriţoiu, pentru a prezenta problema poligonului din zona Aghireş şi condiţiile mutării acestuia, astfel încât să fie deblocată construirea tronsonului doi al şoselei de centură.

“Se pare că vom avea o şansă să rezolvăm această situaţie şi sper, pe ideea discutată cu ministrul, să se poată muta poligonul în Crasna. Consider că avem cu adevărat şanse pentru a debloca situaţia avizului pentru şoseaua de centură şi chiar pentru barajul de retenţie pentru protejarea oraşului de viituri, în cazul unor ploi torenţiale. Urmează să mai am o întâlnire cu domnul ministru, după Summit-ul Nato, poate chiar în Zalău”, precizează, în comunicat, Radu Căpîlnaşiu, primarul Municipiului Zalău.

Primarul Zalăului a discutat acest subiect şi cu comandantul Diviziei 4 Infanterie “Gemina”, generalul de brigadă Dumitru Scarlat, şi, conform promisiunii făcute de acesta, săptămâna trecută, reprezentanţi ai Armatei au fost în Zalău, pentru discuţii referitoare la poligon.
În anul 2010, printr-o investiţie a Primăriei Municipiului Zalău şi finanţare prin Programul PHARE, a fost finalizat primul tronson al şoselei de centură, cu o lungime totală de 9,6 km, din care 8,3 km drum nou şi 1,3 km reabilitare drum judeţan 191C.

Realizarea întegrală a şoselei ocolitoare, varianta Valea Miţii – Aghireş – ieşire pe Meseş, va degreva Municipiul Zalău de traficul greu şi va contribui la fluidizarea traficului rutier. AGERPRES