Primăria Vaslui lucrează la întocmirea Planului Urbanistic Zonal pentru următorii 15 ani

Specialiştii din cadrul Primăriei municipiului Vaslui vor întocmi în cursul acestui an Planul Urbanistic Zonal pentru următorii 15 ani, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, primarul Vasile Pavăl. Acesta a precizat că documentul va fi supus dezbaterii publice, astfel încât să cuprindă toate elementele necesare şi să poată asigura dezvoltarea armonioasă a municipiului reşedinţă şi a zonelor adiacente.

“Este un document foarte important, pe care dacă nu îl realizăm în cele mai bune condiţii şi nu îl gândim în perspectivă, pornind de la situaţia existentă, va fi greu să-l modificăm. Am încheiat un contract cu Universitatea de Arhitectură şi Urbanism din Bucureşti şi urmează să întocmim PUZ-ul pentru următorii 15 ani. Planul va fi supus dezbaterii publice şi trebuie să analizăm foarte bine care sunt zonele aflate în dezvoltare, ce obiective ne propunem să realizăm, în aşa fel încât acest document odată aprobat, să fie elementul de bază al dezvoltării comunităţii”, a precizat Vasile Pavăl.

Primarul municipiului Vaslui a anunţat că în perioada următoare rectorul Universităţii de Arhitectură Bucureşti va fi prezent la Vaslui pentru a stabili anumite detalii referitoare la Planul Urbanistic Zonal. AGERPRES