Primăria Slatina va impune reabilitarea faţadelor clădirilor din centrul istoric

valcov_darius.jpgPrimarul municipiului Slatina, Darius Vâlcov, a anunţat joi, într-o conferinţă de presă, că în 2011 trebuie reabilitate toate faţadele clădirilor din centrul istoric al oraşului, altfel proprietarii clădirilor vor fi sancţionaţi cu amenzi.

Vâlcov a spus că proprietarii clădirilor în cauză, majoritatea monumente istorice, vor fi ajutaţi de primărie în cazul în care nu au resurse financiare pentru lucrări la faţade şi vor avea la dispoziţie trei luni pentru a obţine autorizaţiile de construcţie.

Demersul primarului este justificat prin faptul că centrul istoric al oraşului, unde se află circa 50 de clădiri monument istoric, va fi complet transformat anul viitor printr-un program cu finanţare europeană. Se vor reabilita străzile, reţelele de apă şi canalizare, se va pune mobilier urban, clădirile ce aparţin primăriei vor fi şi ele reabilitate şi se va monta sistem de supraveghere video. Investiţia va fi de peste 1,5 milioane euro şi la finalizarea lucrărilor muncipalitatea doreşte să transforme centrul istoric al oraşului într-un loc pentru promenadă, cu spaţii comerciale şi cinematograf. AGERPRES