Primăria Slatina renunţă la contractul de concesionare a administrării spaţiilor verzi din municipiu

Primăria Slatina renunţă la contractul de concesionare a serviciului de administrare şi întreţinere a spaţiilor verzi din municipiu, după şase ani în care de spaţiile verzi şi locurile de joacă din Slatina s-a ocupat o firmă privată, conform unui proiect de hotărâre adoptat joi de consilierii locali.

Cu unanimitate de voturi, consilierii locali au decis joi să înceteze, prin acordul părţilor, contractul de concesiune din 25 august 2010 privind concesionarea serviciului public de administrare a domeniului public şi privat având ca obiect întreţinerea, dezvoltarea şi amenajarea parcurilor, a spaţiilor verzi, a locurilor de joacă şi a fântânilor arteziene din municipiul Slatina.

Hotărârea consilierilor locali de joi a fost precedată în luna decembrie a anului trecut de unele demersuri ale firmei care administra spaţiile verzi din municipiul Slatina în sensul că respectiva firmă a comunicat intenţia de a începe negocieri în vederea încetării contractului de concesiune deoarece a scăzut “semnificativ” volumul lucrărilor încredinţate de concedent.

Anul trecut, Primăria Slatina a cheltuit lunar, în medie, circa jumătate de milion de lei pentru întreţinerea şi administrarea spaţiilor verzi, suma fiind mai mică faţă de cele cheltuite lunar în anii anteriori. Spre exemplu, în 2016, cantităţile de bulbi de flori achiziţionate au fost de zece ori mai mici faţă de cele din 2015.

Cheltuielile Primăriei Slatina pentru întreţinerea spaţiilor verzi din municipiu au fost în scădere şi în anul 2015 faţă de anul 2014, cu aproximativ un milion de lei.

Primăria Slatina a plătit în anul 2015 peste 10,2 milioane de lei firmei care a concesionat serviciul de administrare şi întreţinere a spaţiilor verzi din municipiu, iar în anul 2014 a plătit aceleiaşi firme peste 11,6 milioane de lei. AGERPRES