Primăria Oradea va contracta un credit de 35 de milioane de euro de la BEI, pentru derularea proiectelor cu fonduri UE

Primarul municipiului Oradea, Ilie Bolojan a anunțat că municipalitatea a decis să contracteze un credit de 35 de milioane de euro de la Banca Europeană de Investiții (BEI), într-un proiect-pilot pe țară, destinat doar derulării proiectelor cu finanțare europeană.

Am decis să contractăm un credit de 35 de milioane de euro, care va fi rambursabil în 22 de ani, cu o perioadă de grație de patru ani, de la Banca Europeană de Investiții. Acest credit va fi folosit exclusiv pentru realizarea de investiții în municipiul Oradea și nu pentru consum. La sfârșitul perioadei de finanțare 2007-2014, am mai contractat un credit punte pentru a putea derula proiectele europene. Având în vedere că astăzi este posibilă decontarea retroactivă, ca să nu mai fim în aceeași situație să facem proiectele presați de timp, vom începe din acest an și de anul viitor aceste proiecte, și avem nevoie de acest credit pentru putea face plățile. Pe măsură ce depunem proiectele și le câștigăm, sumele vor fi recuperate din banii europeni. Avem acceptul băncii finanțatoare, BEI, să mutăm banii pe orice proiect de investiții pe domeniile alocate“, a afirmat primarul Ilie Bolojan.

Edilul a precizat că este unul dintre cele mai avantajoase credite contractate în România de către instituțiile administrative. “Din câte mi-a comunicat direcția economică, dobânda este de 0,3% în euro peste Euribor, care astăzi este negativ. Practic, este unul dintre cele mai avantajoase credite luate o municipalitate din România în prezent. Folosesc această ocazie pentru a mulțumi băncii pentru acest proiect-pilot pe care îl derulează în România”, a subliniat Bolojan.

El a mai explicat că acest credit va permite depunerea cât mai multor proiecte pe bani europeni în Oradea, “fără heirupuri și șocuri”.

Municipalitatea orădeană a mai contractat, în anul 2008, un credit de 16 milioane de euro pentru achiziționarea tramvaielor Siemens și un altul în 2015, de 22 de mil de euro, pentru Aquaparcul Nymphaea, pasajele supraterane și drumul expres. Gradul de îndatorare al municipiului este în prezent de 17%, va crește la 20,4% în 2020, după care va scădea treptat, a mai precizat Bolojan. AGERPRES