Primăria municipiului Arad este avantajată de creşterea cursului francului elveţian

arad_primaria.jpgCreşterea importantă a cursului de schimb al francului elveţian în raport cu moneda naţională a avut efecte pozitive pentru Primăria Municipiului Arad, care beneficiază de o importantă finanţare nerambursabilă din partea guvernului de la Berna, a informat joi, Corina Drăghici, purtător de cuvânt al primăriei.

Potrivit sursei citate, Aradul, alături de Braşov, Cluj şi Suceava, sunt beneficiarele unor finanţări nerambursabile din partea Guvernului elveţian pentru a diminua poluarea din cele patru oraşe. “Primarul Aradului, Gheorghe Falcă, a primit în această săptămână vizita reprezentanţilor Fondului Elveţiano-Român pentru analiza stadiului proiectului aprobat pentru municipiul Arad, proiect în valoare de 9,326 milioane franci elveţieni (CHF), valoarea finanţării nerambursabile fiind de 6,326 milioane CHF, ceea ce reprezintă 70% din costul total al investiţiilor”, a declarat Corina Drăghici.

Proiectul finanţat cu fonduri nerambursabile de către Guvernul elveţian vizează modernizarea punctului termic din cartierul Aradul Nou al municipiului, prin transformarea acestuia în centrală termică cu funcţionare pe biomasă şi realizarea unui sistem de iluminat public cu panouri fotovoltaice.
Edilul a analizat împreună cu reprezentanţii Fondului Elveţiano-Român stadiul implementării proiectului, părţile stabilind că municipalitatea arădeană beneficiază de pe urma creşterii cursului de schimb al francului elveţian în raport cu leul. “Datorită acestei creşteri a valorii în lei a proiectului, municipalitatea arădeană va trebui să extindă iluminatul, pentru a se încadra în valoarea prevăzută în proiect. În aceste condiţii s-a stabilit că sistemul de iluminat cu panouri fotovoltaice va fi extins cu aproximativ 17% faţă de programul iniţial, astfel că se va putea acoperi integral traseul pistei pentru biciclişti de pe Malul Mureşului. Mai exact, din plusul de bani rezultat în urma devalorizării leului în raport cu francul elveţian, sistemul de iluminat va putea fi extins cu 442 de puncte luminoase faţă de proiectul iniţial”, a precizat Corina Drăghici. AGERPRES