Primăria Mangalia a finalizat achiziţia pentru modernizarea staţiunii Saturn

Primăria Mangalia a finalizat achiziţia pentru lucrările de modernizare a staţiunii Saturn, în valoare de 20 de milioane de lei, cu finanţare de la Uniunea Europeană, iar în perioada următoare se va semna ordinul de începere a lucrărilor, pe toate arterele supuse reabilitării, se arată într-un comunicat de presă transmis de primarul Cristian Radu.

Conform sursei citate, în funcţie de activităţile turistice este posibil ca în unele zone ale staţiunii lucrările să înceapă după 1 septembrie şi vor consta în modernizarea a patru străzi unde vor fi amenajate parcări, trotuare şi piste de biciclete şi sistemul de iluminat public, va fi amenajat spaţiul verde din intersecţii şi de la marginea trotuarelor şi vor fi montate diverse elemente de mobilier urban.

“Documentaţia aferentă a durat aproape trei ani, întrucât astfel de proiecte cu finanţare europeană necesită proceduri speciale, achiziţia fiind supervizată de Ministerul de Finanţe, prin Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice (ANAP). Primele documente le-am întocmit în toamna anului 2016 şi reuşim abia anul acesta, până la sfârşitul verii, să intrăm în teren, ca urmare a birocraţiei stufoase şi termenelor lungi specifice impelmentării proiectului cu finanţare UE. Ne bucurăm că reuşim, totuşi, să modernizăm încă o staţiune din sudul litoralului cu fonduri europene nerambursabile şi contribuţie minimă de la bugetul local”, precizează primarul municipiului Mangalia, Cristian Radu.

Potrivit documentaţiei tehnice a proiectului Dezvoltare Turistică în Staţiunea Saturn, lucrările vor consta în modernizarea străzilor Greenport, Henny Ignatie, Corneliu Coposu şi Lavrion (parte carosabilă, parcări, trotuare, piste de biciclete). Totodată, se va realiza sistemul de iluminat public aferent celor patru străzi, se va amenaja spaţiul verde din intersecţii şi de la marginea trotuarelor (unde este cazul) şi vor fi montate elemente de mobilier urban, valoarea totală a investiţiei, realizată din fonduri europene fiind de aproximativ 20 de milioane de lei.

‘După modernizare, în staţiunea Saturn vor exista panouri electronice de informare, amplasate în cele trei intersecţii (strada Lavrion cu străzile Henny Ignatie şi Corneliu Coposu, strada Henny Ignatie cu strada Greenport şi strada Greenport cu strada Lavrion), cu gestionarea online a conţinutului afişat. În prezent, Primăria Mangalia are în implementare mai multe proiecte cu fonduri europeni, printre care unul pentru restaurarea Bisericii Sf. Gheorghe (monument istoric), altul de modernizare a Pieţei Republicii din localitate, respectiv de asfaltare a unui număr de 17 străzi din municipiu, dar şi de reabilitare şi modernizare a falezei Mangalia-Saturn, precum şi de modernizare a staţiunii Neptun-Olimp, toate fiind în procedură de licitaţie”, se arată în finalul comunicatului de presă transmis de primarul Cristian Radu. AGERPRES