Primăria Drobeta Turnu Severin a aprobat proiectul de extindere a reţelei de distribuţie a gazului metan

Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn

Primăria municipiului Drobeta Turnu Severin va depune, până în 24 mai, termen limită stabilit de Direcţia Generală Ţiţei şi Gaze a Ministerului Energiei, planul de extindere a reţelei de distribuţie a gazului metan în localitate, a declarat primarul Marius Screciu.

Potrivit sursei citate, demersul respectiv este necesar pentru obţinerea aprobării şi semnării unui act adiţional prin care societăţii Mehedinţi Gas SA îi vor fi alocate fonduri pentru continuarea investiţiilor ce urmează să se deruleze în municipiului Drobeta Turnu Severin în perioada 2017- 2010 pentru extinderea sistemului de furnizare a gazului metan.

La nivelul administraţiei am aprobat, marţi 16 mai, proiectul de extindere. Primele lucrări se vor executa, cu prioritate, pentru racordarea la gaz a centralelor termice ale unităţilor spitaliceşti şi de învăţământ din municipiu“, a precizat primarul Screciu.

În context, el a mai arătat că marţi 16 aprilie a avut loc o analiză a factorilor de decizie din Consiliul Judeţean Mehedinţi, Consiliul Local Drobeta Turnu Severin şi Societatea Mehedinţi Gaz SA, ocazie cu care “s-a analizat planul de extindere, aşa cum a fost el conceput la Ministerul Energiei, la întâlnirea din 27 aprilie”.

În municipiul Drobeta Turnu Severin, singura localitate din judeţul Mehedinţi racordată la sistemul de distribuţie a gazului metan, reţeaua se întinde pe o lungime de 28,57 kilometri, iar branşamentele la cei 875 utilizatori sunt de 4,89 kilometri. Oraşul a întâmpinat în sezoanele reci din ultimii ani mari probleme cu încălzirea în sistem centralizat, în urma insolvenţei şi falimentului de la Regia Autonomă de Activităţi Nucleare (RAAN), care a deţinut termocentrala Romag-Termo de la Halânga. AGERPRES