Primăria Cluj-Napoca va accesa un credit 400 de milioane de lei pentru susţinerea unor investiţii

Primăria Cluj-Napoca va lua un credit în valoare de 400 de milioane de lei, care vor fi folosiţi pentru susţinerea unor investiţii, în condiţiile în care bugetul municipiului este în acest an mai mic decât cel din 2018.

Primarul Emil Boc a declarat pr 5 martie, în şedinţa Consiliului Local Cluj-Napoca, unde a fost aprobat proiectul, că municipalitatea abia are fonduri să acopere cofinanţarea unor proiecte europene pe care le derulează şi că soluţia creditului este una utilă în condiţiile în care gradul de îndatorare al instituţiei nu depăşeşte 5%.

“Finanţarea investiţiilor din surse proprii constituie o problemă la nivelul municipiului Cluj-Napoca din cauza modificărilor aduse de legile bugetare care au diminuat semnificativ veniturile proprii, respectiv cota defalcată din impozitul pe venit. Suntem nevoiţi să apelăm la un credit, o centură de siguranţă financiară, pentru a ne proteja obiectivele de investiţii, în condiţiile în care anul trecut bugetul local a pierdut 28 de milioane de euro, o treime din bugetul de investiţii al municipiului, care este de 90-100 de milioane de euro. În primele trei luni ale acestui an am pierdut cinci milioane de euro faţă de anul trecut şi nu ştim cum va arăta bugetul. Ştim că vom avea 10 milioane de euro cheltuieli suplimentare cu asistenţa socială, care nu erau prevăzute”, a spus primarul Emil Boc în şedinţa de consiliu. Potrivit acestuia, demersul de contractare a creditului durează până la doi ani.

Finanţarea obţinută astfel ar putea fi folosită pentru investiţii precum ansamblul “Centrul Cultural Transilvania”, despre care se discută de foarte mulţi ani la nivelul autorităţii locale din Cluj-Napoca, deoarece ar urma să asigure sediul pentru activitatea Filarmonicii “Transilvania”, dar şi pentru alte activităţi culturale. De asemenea, ar mai putea fi reabilitate două clădiri din centrul istoric. Creditul va avea o maturitate de 30 de ani. AGERPRES