Primăria Cluj-Napoca propune alocarea a 3 milioane de lei pentru studii de fezabilitate privind construirea unui metrou

Proiectul de buget al primăriei Cluj-Napoca pentru acest an prevede şi o alocare în cuantum de 3.482.000 de lei pentru studii de fezabilitate privind oportunitatea de a se construi un metrou în oraş.

Punctul 20 din lista de ‘obiective de investiţii’ a ‘Proiectului de buget a municipiului Cluj-Napoca pentru anul 2018′, postat pe pagina de internet a municipalităţii, prevede că suma necesară pentru finalizarea studiilor de fezabilitate privind construirea metroului se ridică la 10.000.000 de lei. Din această sumă, în acest an ar putea fi alocaţi 3.482.000 de lei.

Potrivit reprezentanţilor Biroului de presă al Primăriei Cluj-Napoca, problema construirii unui metrou a fost din ce în ce mai des adusă în discuţie în ultimele luni, pe fondul acutizării problemelor de trafic ale oraşului, care la rândul lor sunt o urmare a creşterii numărului de locuitori şi de studenţi care vin la Cluj.

Suma de 3,48 milioane lei a fost propusa Consiliului Local spre aprobare în lista de Investiţii a municipiului pentru anul 2018, în vederea demarării studiilor de prefezabilitate şi fezabilitate necesare, în vederea construirii unui metrou. Această alternativă de mobilitate urbană a fost propusă ca soluţie în planul de mobilitate urbană (PMOB) realizat de Ministerul Dezvoltării şi pus la dispoziţia primăriei şi este considerată o soluţie viabilă pentru comunităţile cu un ritm de dezvoltare accelerat, cum este cazul Clujului şi a zonelor sale adiacente“, a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei Cluj-Napoca, Oana Buzatu.

Un sfert din populaţia care trăieşte în Cluj-Napoca este reprezentată de studenţi, în condiţiile în care la cele şase universităţi de stat, cărora li se adaugă şi alte câteva private, învaţă aproximativ 100.000 de tineri. Dintre aceştia aproape o treime au maşini cu care circulă atunci când vin la studii, în Cluj-Napoca. În plus, o problemă presantă o constituie elevii care învaţă în zona centrală a oraşului, unde pe o arie relativ restrânsă există cel puţin 10 licee. Mulţi dintre părinţi aleg să îşi aducă copii la şcoală cu maşina, după care merg la servici.

Municipalitatea a adoptat în ultima vreme mai multe soluţii de fluidizare a traficului, a mutat ciclul primar al unor şcoli din zona centrală şi a construit piste de biciclete, însă măsurile nu au rezolvat în totalitate problemele de trafic, în condiţiile în care populaţia localităţilor limitrofe municipiului Cluj-Napoca a crescut în ultimii ani, iar mare parte dintre oameni lucrează în oraşul reşedinţă de judeţ. De exemplu, una dintre aceste localităţi este Floreşti, cea mai mare comună din ţară, cu o populaţie de peste 30.000 de locuitori.

Proiectul bugetului pe anul 2018 se află pentru moment în faza de consultare publică, toţi cei interesaţi putând să posteze pe pagina primăriei observaţii sau păreri pe acest subiect. Proiectul de buget va intra pe ordinea de zi a unei şedinţe a Consiliului Local după ce se va încheia perioada de consultare publică. AGERPRES