Primăria Câmpia Turzii va implementa, cu fonduri europene, cel mai mare proiect de infrastructură de până acum

Primăria municipiului Câmpia Turzii a semnat cu Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Vest un contract în valoare de 9 milioane de euro, cel mai mare depus vreodată de administraţia acestui oraş, pentru realizarea unui amplu proiect de îmbunătăţire a infrastructurii. Potrivit unei postări de pe pagina de socializare a instituţiei, proiectul de 41.750.792, 34 lei prevede reabilitarea de străzi, trotuare, rigole, amenajarea de staţii de tip bike-sharing, achiziţionarea de autobuze, biciclete şi realizarea de piste de biciclişti.

Toate aceste au ca scop, potrivit primarului Lojigan, apropierea locuitorilor din Câmpia Turzii de stilul de viaţă al unor orăşeni precum cei din Stockholm, Bruxelles sau Haga, care aleg zilnic să se deplaseze pe două roţi, în loc să ia autoturismul.

Finanţările europene mai reprezintă, în opinia primarului Dorin Nicolae Lojigan, “o pârghie la îndemâna oricărui manager”. “Proiectul semnat în 31 decembrie 2018 are cea mai mare valoare economică dintre toate solicitările de finanţare guvernamentale şi neguvernamentale depuse vreodată de oraşul nostru, iar lucrările şi achiziţiile cuprinse în proiect au rolul de a spori bunăstarea cetăţenilor noştri, prin crearea de noi rute de deplasare, prin scăderea consumului de carburanţi şi prin contribuţii la sănătatea proprie – datorită sistemului de bike-sharing. Ne-am obişnuit să ne deplasăm cu autoturismele, fie şi pe distanţe scurte, în timp ce locuitorii unor oraşe precum Stockholm, Bruxelles sau Haga folosesc bicicletele pentru deplasarea prin oraş. Aceste deziderate vor deveni realitate, odată cu finalizarea proiectului nostru de mobilitate urbană”, a declarat Dorin Nicolae Lojigan.

Reprezentanţii primăriei Câmpia Turzii speră ca prin acest proiect oraşul lor să se transforme într-unul ‘cochet, cu facilităţi de transport şi infrastructură demnă de standardele Uniunii Europene’, după cum se arată în postarea municipalităţii.

Lucrările de modernizare a străzilor şi trotuarelor precum şi amenajarea pistelor de biciclete vor demara după finalizarea lucrărilor cuprinse în ‘Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă şi apă uzată din regiunea Turda-Câmpia Turzii, în perioada 2014 – 2020’, dezvoltat şi implementat în colaborare cu Compania de Apă Arieş. “Practic, pe străzile municipiului nostru va fi un şantier permanent, pornind de la infrastructura subterană de apă şi canalizare şi continuând cu cea supraterană”, arată reprezentanţii primăriei.

Demarat încă din toamna anului 2016, proiectul ‘Infrastructura de transport public şi măsuri pentru mobilitate alternativă în Municipiul Câmpia Turzii’ a fost acceptat spre finanţare şi a fost semnat, în ultima zi a anului 2018, de primarul municipiului, la sediul ADR Nord Vest din Cluj-Napoca. AGERPRES