Primăria Botoşani ar putea prelua disponibilizaţii Prefecturii

flutur_catalin2009.jpgPrimăria municipiului Botoşani ar putea prelua o parte din personalul disponibilizat din Instituţia prefectului şi din alte instituţii publice deconcentrate, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, primarul Cătălin Flutur.

Acesta susţine că personalul Primăriei Botoşani este subdimensionat în raport cu necesităţile instituţiei şi cu normativele impuse de Guvern, astfel încât este dispus să preia o parte dintre angajaţii care ar putea fi concediaţi ca urmare a restructurării aparatului administrativ al statului. El a solicitat Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici să îşi dea avizul pentru transferarea din alte instituţii a 25 de persoane.

“În funcţie de calitatea oamenilor care vor veni şi, dacă rezolvăm problema cu Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, vom putea prelua din personalul altor instituţii. Nu pot să iau un economist pe o problemă tehnică sau invers. Vom încerca să facem noi o selecţie în funcţie de CV, de performanţele pe care le-au avut la fostul loc de muncă şi bineînţeles să obţinem şi avizul agenţiei’, a declarat Flutur. Primarul de Botoşani susţine că instituţia pe care o conduce are un deficit de economişti, jurişti şi de personal cu studii tehnice. AGERPRES