Primăria Arad a câştigat procesul cu Prefectura pe tema reamenajării Pieţei Catedralei, proiect de 30 de milioane de euro

Primăria Arad a câştigat definitiv procesul cu Prefectura pe tema reamenajării Pieţei Catedralei din oraş, proiect estimat la 30 de milioane de euro, care fusese atacat în contencios administrativ de reprezentantul Guvernului în judeţ.

Primarul municipiului Arad, Călin Bibarţ, a declarat că procesul a fost câştigat la Curtea de Apel Timişoara.  Primarul a amintit că, în luna februarie a acestui an, Prefectura Arad a atacat în contencios administrativ studiul de fezabilitate pentru reamenajarea Pieţei Catedralei, invocând “încălcarea normelor de tehnică legislativă pentru adoptarea actelor normative, potrivit Legii 24 din 2000”. În aprilie, Tribunalul Arad a admis acţiunea Prefecturii, dar Primăria a depus recurs la Curtea de Apel Timişoara.

“Prefectura ne-a atacat în contencios administrativ la un ordin politic al PSD-ului care nu era de acord cu realizarea respectivelor lucrări. Prefectura nu trebuia să se pronunţe pe oportunitate, ci doar pe legalitate. Cu toate acestea a căutat unele chichiţe pentru a întârzia acest proiect. Aproape după un an de zile am câştigat procesul definitiv”, a declarat primarul Călin Bibarţ.  Edilul a precizat că proiectul municipalităţii “îşi continuă parcursul firesc”. Lucrările presupun atât reconfigurarea peisagistică a viitoarei pieţe pietonale cât şi amenajarea unei parcări subterane. Municipalitatea a anunţat că doreşte amenajarea unui canal de apă lung de 150 de metri cu fântână arteziană “care să aducă aminte de forma râului Mureş”, realizarea unui sistem de iluminat exterior al pieţei, pavarea zonei cu piatră de culori diferite, amenajarea de alei pietonale, căi de acces şi zone verzi. Ar urma să fie montate 23 de bănci, tot atâtea coşuri de gunoi, şase suporturi de biciclete şi trei cişmele. În total, conform studiului de fezabilitate, vor fi 12.000 de metri pătraţi de dale de piatră, 680 de metri pătraţi de spaţiu verde, 150 de metri pătraţi de luciu de apă şi 15 locuri de parcare la nivelul solului, la care se adaugă cele 261 de locuri în parcarea subterană.

Amenajarea Pieţei Catedralei şi construirea unei parcări subterane presupune o investiţie a municipalităţii estimată la 30 milioane de euro.

În februarie, Primăria Arad anunţa că a scos la licitaţie realizarea proiectului tehnic şi executarea lucrărilor, dar după câteva zile de la anunţ Prefectura a atacat în contencios administrativ hotărârea Consiliul Local Municipal prin care fusese aprobat studiul de fezabilitate pentru investiţie. Într-un comunicat de presă remis la vremea respectivă, Prefectura Arad susţinea că hotărârea CLM a fost adoptată cu încălcarea normelor de tehnică legislativă pentru adoptarea actelor normative.

Piaţa Catedralei se află în zona istorică a Aradului, fiind înconjurată de palate seculare şi monumente de arhitectură, precum Catedrala Ortodoxă Veche, Casa “Tabacovici” sau Palatul “Nadasdy”. AGERPRES