PRESRO 2019 – ANFP: 3 grupuri de lucru, 9 reuniuni

În contextul deținerii de către România a mandatului Președinției Consiliului Uniunii Europene, în primul semestru al anului 2019, Agenția Națională a Funcționarilor Publici (ANFP) gestionează activități specifice în cadrul unor grupuri de lucru formale și informale, printre care și organizarea unui număr de 9 reuniuni, în țară și la Bruxelles, pentru aproximativ 300 de participanți.

Astfel, ANFP realizează președinția Grupului de lucru pentru Statutul funcționarilor Uniunii Europene, fiind implicată direct în examinarea tehnică a propunerilor Comisiei privind cadrul de reglementare în ceea ce privește personalul din instituțiile Uniunii Europene, prin abordarea în cadrul întâlnirilor de lucru a unor teme precum: condițiile de muncă, procedurile de selecție și recrutare, remunerația și drepturile de pensie, evaluarea personalului, perspectivele de carieră.

În primul semestru al anului 2019 sunt programate, la Bruxelles, 4 întâlniri. Prima întâlnire a avut loc vineri, 18 ianuarie.

În același context, ANFP coordonează grupul de lucru Rețeaua experților în domeniul selecției de personal gestionat de către Oficiul European pentru Selecţia Personalului (EPSO) și va organiza în perioada 11 – 12 martie 2019, în țară, reuniunea grupului de experți.

EPSO este centrul de selecție a personalului pentru toate instituțiile și agențiile Uniunii Europene, scopul rețelei fiind acela de a reuni reprezentanți ai statelor membre pentru analizarea și dezbaterea unor aspecte importante privind procesul de selecție și recrutare la nivelul UE.

Totodată, Agenția este implicată alături de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice în gestionarea activităților Rețelei Europene de Administrație Publică (European Public Administration Network – EUPAN). Pe durata mandatului, sunt previzionate a fi organizate, în țară, două întâlniri principale – una la nivel de experți (8 – 9 aprilie 2019) și una la nivel de decizie (3 – 4 iunie 2019), precum și două întâlniri tehnice, pregătitoare.

EUPAN reprezintă o rețea informală a reprezentanților administrațiilor publice din statele membre ale Uniunii Europene și din cele cu statut de observator, cu impact semnificativ asupra initiaţivelor administrației publice din fiecare țară.

Exercitarea Președinției Consiliului Uniunii Europene reprezintă pentru România o oportunitate pentru reconfirmarea statutului de partener valoros, implicarea responsabilă a tuturor instituțiilor publice în acest proces fiind o prioritate de nivel național. În acest sens, Agenția Națională a Funcționarilor Publici va fi un actor responsabil, determinat în atingerea obiectivelor incluse în agenda acestui eveniment istoric pentru țara noastră”, este mesajul președintelui ANFP, Vasile-Felix Cozma.