Premierul acuza ineficienta autoritatilor locale in cheltuirea banilor pentru invatamant

Guvernul a discutat despre modul in care sunt cheltuiti banii alocati educatiei, a anuntat premierul Calin Popescu-Tariceanu, care a precizat i-a cerut ministrului Educatiei si Cercetarii sa verifice modul in care s-au gestionat aceste fonduri si cine sunt vinovatii pentru rata redusa de absorbtie din unele judete.
Primul-ministru a precizat ca discutia a avut loc pe fondul divergentelor aparute pe subiectul reabilitarii scolilor, in conditiile in care Guvernul a alocat inca din luna martie fonduri importante in aceasta directie, iar unii dintre responsabilii locali nu au fost capabili sa le cheltuiasca conform destinatiei.

“In unele judete, procentul in care au fost cheltuite fondurile alocate de Guvern in luna martie este extrem de mic, de doar 5-10%. Exista o discrepanta enorma”, a spus primul-ministru. “Autoritatile se scuza pentru incapacitatea de a gestiona aceste fonduri”, a spus Tariceanu, referindu-se la un articol privitor la Primaria orasului Cluj, ai carei reprezentanti subliniau ca este greu de gasit constructori.

Potrivit premierului, Guvernul face “un efort urias” pentru alocarea de fonduri, tinand cont ca “educatia este singura solutie pentru ca tinerii sa isi asigure un viitor mai bun in Romania, in lumea de maine”. “Ne-am angajat sa facem acest efort si vrem ca investitiile sa fie realizate, pentru ca dorim sa asiguram conditii optime de desfasurare a activitatii din invatamant”, a subliniat premierul Calin Popescu-Tariceanu.