Prefectul de Vâlcea solicită operatorilor de telefonie soluţii pentru acoperirea tuturor zonelor din judeţ

cornoiu_dumitru.jpgPrefectul de Vâlcea, Dumitru Cornoiu, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, că va înainta adrese principalilor operatori de telefonie mobilă din ţară pentru a-şi extinde aria de acoperire şi în zonele unde aceste semnale sunt deficitare.

“Sunt multe sesizări în acest sens, fie din partea unor instituţii, fie din partea mai multor primării, fie chiar din partea oamenilor cu privire la faptul că sunt zone în judeţ unde lipsa semnalului de telefonie mobilă este deficitar. Există evident apelul naţional unic de urgenţă, dar nu toată lumea ştie de el. O să trimitem adrese către operatorii de telefonie mobilă să analizeze dumnealor posibilitatea de a acoperi şi zone unde nu avem semnal. De exemplu, sunt primari de comună care nu pot fi apelaţi pentru că localitatea este la munte, iar edilul nu are semnal chiar în incinta primăriei. Nu este normal, spun eu, acest lucru şi de aceea trebuie căutate soluţii”, a afirmat prefectul.

Cornoiu spune că această slabă acoperire în zonele montane a creat mici dificultăţi şi activităţilor de coordonare în lunile când judeţul s-a confruntat cu calamităţi. “Trebuie să existe posibilitatea cooperării între oamenii de la salvamont între instituţiile care activează pe teren, o legătură între o echipă de salvare şi un centru de operativitate sau o victimă. O să avem o hartă a judeţului cu zonele în care nu există acoperire pe nicio reţea de telefonie şi pe baza acesteia o să luăm legătura cu operatorii respectivi”, a mai adăugat prefectul de Vâlcea.AGERPRES