Prefectul de Mureş a semnat ordinul de încetare a mandatului primarului din Reghin, în urma unei decizii a ÎCCJ

Prefectul judeţului Mureş, Mircea Duşa, a anunţat că a semnat, pe 11 iulie, ordinul de ordinul de încetare a mandatului primarului din Reghin, Maria Precup, după ce la finalul lunii mai Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a confirmat decizia de incompatibilitate şi de conflict de interese dată de Agenţia Naţională de Integritate (ANI) în 23 noiembrie 2015.

“În cursul acestei dimineţi am semnat, în baza Codului Administrativ care a intrat în vigoare, art. 160, Ordinul de Prefect prin care am constatat încetarea de drept a mandatului doamnei (Maria Precup, n.r.) ca urmare a rămânerii definitive a Raportului Agenţiei Naţionale de Integritate. Din momentul comunicării, ordinul produce efecte şi doamna primar Precup are la dispoziţie 10 zile să îl conteste în instanţa de contencios administrativ”, a declarat Mircea Duşa.

Conducerea Primăriei Reghin va fi exercitată de către viceprimarul Mark Endre Dezso.

ÎCCJ a respins, la finele lunii mai, ca nefondat recursul declarat de primarul din Reghin, Maria Precup, împotriva sentinţei nr.41 din 15 aprilie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Târgu-Mureş – Secţia a II-a Civilă, de Contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr.438/43/2015.

Potrivit Agenţiei Naţionale de Integritate, în cazul Mariei Precup inspectorii au constatat “starea de incompatibilitate, existenţa conflictului de interese de natură administrativă, precum şi indicii privind posibila săvârşire a infracţiunii de conflict de interese”.

În decizia ANI se arată că Maria Precup s-a fi aflat în stare de incompatibilitate în perioada 19 iunie 2012 – 10 decembrie 2014, întrucât a deţinut simultan funcţia de primar şi calitatea de cenzor al S.C. DACIA S.A., încălcând, astfel, dispoziţiile art. 87, alin. (1), lit. d) şi k) din Legea nr. 161/2003, precum şi art. 91, alin. (3), teza I din Legea nr. 161/2003.

Agenţia Naţională de Integritate arăta că în Legea nr. 161 din 19 aprilie 2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei prevede, printre altele, că “funcţia de primar este incompatibilă cu funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administraţie ori cenzor sau orice funcţie de conducere ori de execuţie la societăţile comerciale, inclusiv băncile sau alte instituţii de credit, societăţile de asigurare şi cele financiare, la regiile autonome de interes naţional sau local, la companiile şi societăţile naţionale, precum şi la instituţiile publice”.

Inspectorii ANI au susţinut în raport că, în baza art. 91. al aceleiaşi legi, alesul local poate renunţa la funcţia deţinută înainte de a fi numit sau ales în funcţia care atrage starea de incompatibilitate sau în cel mult 15 zile de la numirea sau alegerea în această funcţie.

În luna noiembrie 2015, ANI a constat starea de incompatibilitate, existenţa conflictului de interese de natură administrativă, precum şi indicii privind posibila săvârşire a infracţiunii de conflict de interese în cazul a 30 foşti sau actuali aleşi locali (11 primari, nouă viceprimari, un fost viceprimar, şapte consilieri locali şi doi foşti consilieri locali), printre care şi Maria Precup. AGERPRES