Prefectul de Harghita va ţine audienţele cu cetăţenii la sediile primăriilor din judeţ

Prefectul Harghitei, Jean-Adrian Andrei, a decis să ţină audienţele la sediile primăriilor din judeţ, pentru a fi mai aproape de cetăţeni şi pentru a avea un dialog punctual cu autorităţile locale privind problemele comunităţii.

“Această iniţiativă vizează în mod direct apropierea de cetăţeni, pentru ca problemele lor să fie rezolvate mult mai eficient, iar aceştia să nu mai cheltuie timp şi bani pentru a veni până la Miercurea Ciuc. În plus, în acest fel voi avea un dialog punctual cu aleşii locali privind problemele comunităţii”, a declarat Jean-Adrian Andrei.

Acesta a mai spus că sunt locuitori ai judeţului care trebuie să parcurgă peste 100 km şi să piardă o zi pe drum pentru a ajunge la audienţele de la Miercurea Ciuc, unii fiind descurajaţi de acest lucru.

Potrivit sursei citate, în perioada următoare, în colaborare cu autorităţile locale, se va elabora un program de audienţe la sediile primăriilor din judeţ, care va fi adus la cunoştinţa cetăţenilor interesaţi. “Numărul cetăţenilor care vin la audienţele prefectului este în creştere, problemele sunt din ce în ce mai diverse, de la cele sociale la cele de fond funciar, de aceea consider că prezenţa mea în comunitatea din care petiţionarul face parte oferă o soluţie imediată la problemele cu care acesta se confruntă, mai ales că reprezentanţii primăriei vor fi prezenţi acolo. Aceste audienţe la sediul primăriilor au rolul şi de a rezolva unele dintre problemele de fond funciar cu care judeţul încă se confruntă, din păcate, şi vor reduce semnificativ întâlnirile cu toţi primarii din judeţ, unde discutam doar problematica generală şi nu abordam punctual speţele existente”, a conchis prefectul Harghitei. AGERPRES