PNTCD va sustine candidatul PNL la Primaria Capitalei

milut_marian.jpgPartidul National Taranesc Crestin Democrat nu va avea un candidat la Primaria Bucurestiului, dar va sustine propunerea liberalilor, a anuntat liderul formatiunii, Marian Milut.
“Vom merge cu siguranta pe o coalitie, pentru ca ar fi inutil sa lansam un candidat care nu ar avea sanse”, a aratat Milut. Acesta a spus ca se poarta discutii pentru o alianta PNL-PNTCD, atat pentru alegerile locale, cat si pentru parlamentare si prezidentiale.

“Decizia unei astfel de aliante este luata in proportie de 99%. PNL intoarce astfel gestul pe care taranistii l-au facut in 1996. Este o chestiune istorica si sigur ca PNTCD ar ramane recunoscator pentru ca ar duce la continuitatea partidelor istorice. Este un mare lucru daca liderii PNL vor face un asemenea gest”, a afirmat Milut.

Presedintele taranist a precizat ca nu este exclusa o alianta postelectorala cu PSD, in cazul in care in turul doi al alegerilor pentru Primaria Capitalei ar ramane in cursa candidatii PD-L si PSD, dar a mentionat ca alianta va fi pe probleme concrete. Liderul PNTCD spune ca, daca PNL va crede de cuviinta sa faca alianta sau chiar fuziune cu Partidul Conservator, o vor accepta ca atare. “PC este intr-o confuzie doctrinara. Toate initiativele de pana acum au avut un caracter populist. Daca, insa, PNL crede ca este important ca sa apara si PC in coalitie, asta va fi. Dar nu cred ca la alegerile locale, ci poate la alegerile generale in circumscriptii. Cred ca va fi o alianta de doua partide PNL plus PNTCD”, a aratat liderul taranistilor.

Marian Milut este de parere ca la Capitala va fi o batalie interesanta prin prisma crizei de candidati si spune ca liberalul Ludovic Orban este un candidat cu potential. “Eu cred ca daca Ludovic Orban ar fi primar pentru patru ani de zile, acesta ar fi un test important pentru el, pentru ca s-ar decide soarta lui in politica, daca va mai ramane sau nu in viata politica”, a aratat Milut.

Totodata, el a precizat ca in unele localitati deja s-au facut intelegeri cu PNL pentru sustinerea unui candidat comun la primarii, care urmeaza sa fie semnate in aprilie. Acesta a dat exemplu Timisoarei, unde Gheorghe Ciuhandu este cotat cu sanse mari la primarie. “Sunt insa si localitati in care vom merge cu candidati diferiti”, a precizat Marian Milut.