PMB anunţă că va lua măsuri drastice în caz de vânzare ilegală de licenţe de taxi

Primăria Municipiului Bucureşti condamnă ferm orice abatere de la litera legii şi va lua măsuri drastice în cazul în care se va constata că există persoane care vând sau transferă, în mod ilegal, licenţe de taxi, se arată într-un comunicat al PMB, transmis luni AGERPRES.

Primăria Municipiului Bucureşti atrage atenţia deţinătorilor site-urilor de vânzări că tranzacţionarea licenţelor de taxi este ilegală şi se sancţionează conform legii. O persoană fizică autorizată nu poate înstrăina autorizaţia, în caz contrar aceasta fiind anulată conform legii“, precizează PMB în legătură cu anunţurile apărute pe site-urile de profil, conform cărora diverse persoane oferă spre vânzare licenţe de taxi.

PMB menţionează că, potrivit Legii 38/2003, se interzice titularilor contractelor de atribuire a gestiunii delegate a serviciilor de transport în regim de taxi sau a serviciilor de transport în regim de închiriere să încheie cu terţi contracte de subdelegare a serviciului de transport respectiv.

Conform aceleiaşi legi, cesionarea parţială sau totală, după caz, a unui/ unor contracte de atribuire a gestiunii serviciului de transport taxi sau de transport în regim de închiriere de către titularul/ titularii acestora unuia sau mai multor transportatori nu este admisă decât dacă are loc una dintre următoarele operaţiuni: titularii contractelor de atribuire a gestiunii delegate au fuzionat, dând naştere unui nou transportator; titularul contractului de atribuire a gestiunii s-a divizat, dând naştere unor noi transportatori; titularul contractului de atribuire a gestiunii renunţă la una sau mai multe autorizaţii taxi, în favoarea unor angajaţi ai acestuia, care dovedesc că au dobândit calitatea de transportator autorizat în regim de taxi, dând naştere astfel unuia sau mai multor transportatori, după caz; titularul contractului de atribuire a gestiunii este o persoană fizică autorizată sau o asociaţie familială autorizată care se transformă într-o persoană juridică, dând naştere unui nou transportator.

Municipalitatea menţionează, în comunicat, că de la începutul acestui an reprezentanţii Direcţiei de Control din cadrul Poliţiei Locale a Municipiului Bucureşti, în colaborare cu reprezentanţii Poliţiei Rutiere, desfăşoară ample acţiuni de control care vizează legalitatea desfăşurării activităţii de taxi în Bucureşti, precum şi respectarea regulamentului în vigoare.

“Autorizaţiile taxi se eliberează numai în urma unei proceduri de atribuire organizată conform prevederilor Legii nr. 38/ 2003 şi HCGMB nr. 178/ 2008. Ultima procedură de atribuire s-a desfăşurat în perioada 2008 – 2009. Conform legii, în Bucureşti pot fi autorizate 4 taxiuri la 1.000 de locuitori. În anul 2009, prin HCGMB 259/ 2009, au fost aprobate un număr de 10.269 autorizaţii de taxi pentru Bucureşti. Pentru fiecare autorizaţie obţinută, prestatorii serviciilor de taxi plătesc o redevenţă anuală către Primăria Capitalei, care se indexează cu indicele de inflaţie. Astfel, în anul 2017, redevenţa pentru o autorizaţie taxi a fost de 157,6 lei, iar pentru anul 2018 valoarea acesteia s-a stabilit la 162,83 lei”, se arată în comunicat.

Potrivit Legii 38/ 2003, autorizaţia pentru transport de persoane sau bunuri în regim de taxi se emite la cererea operatorului de transport sau a taximetristului independent de către autoritatea administraţiei publice locale sau a municipiului Bucureşti pe raza căreia solicitantul îşi desfăşoară activitatea, îşi are sediul sau o filială, după caz, pe baza unei documentaţii, mai arată PMB. AGERPRES