Pieţele din centrul istoric al Timişoarei intră în reabilitare, pe bani europeni

timis_piata_proiect.jpgPatru pieţe din centrul istoric al Timişoarei vor fi reabilitate printr-o finanţare europeană, în cadrul Programului Operaţional Regional (POR 2007-2013), şantierul deschizându-se joi.

“Valoarea proiectului este de peste 53 de milioane de lei, la care se adaugă TVA de aproape 12,6 milioane de lei şi urmează să fie implementat pe o perioadă de 39 de luni”, a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei Timişoara, Flavius Boncea. Din valoarea proiectului, contribuţia eligibilă UE este de 42 de milioane de lei, cea a statului de 9,2 milioane de lei, iar de la bugetul local de aproape două milioane de lei.

De aceste investiţii vor beneficia Pieţele Unirii, Libertăţii, Sfântu Gheorghe şi Ţarcului, precum şi 10 străzi adiacente, care vor fi reabilitate integral şi vor deveni alei pietonale. Piaţa Unirii este cea mai veche piaţă din Timişoara şi este numită astfel în cinstea trupelor române care au intrat în Timişoara la 3 August 1919 şi au instaurat administraţia românească, definitivând astfel unirea Banatului cu România. Configuraţia actuală a pieţei s-a conturat după 1717, când armatele austriece au cucerit cetatea din mâna turcilor. Este construită în stil baroc, fiind dominată de clădirea domului romano-catolic, dar şi de Palatul Baroc, care adăposteşte Muzeul de Artă, Monumentul Sfintei Treimi, Episcopia Sârbească şi alte clădiri monumentale.
Piaţa Libertăţii, la fel de veche, a avut mai multe denumiri de-a lungul istoriei sale: Piaţa Prinţului Eugen de Savoya, Piaţa Armelor, Piaţa Militară sau Piaţa Paradelor. A primit numele de Piaţa Libertăţii în anul 1848, odată cu izbucnirea revoluţiei maghiare, dar după ce armata austriacă a recucerit oraşul, piaţa a revenit la numele de Piaţa Prinţului Eugen de Savoya. Cea mai veche clădire din zonă este considerată a fi Generalatul Nou (1730), alături de Comandamentul Militar şi Cazinoul Militar. Aici se afla şi Biserica Franciscană, prin intermediul căreia a fost înmormântată prima iubire a lui Ludwig van Beethoven, Janette D’Honrath, în cimitirul din Calea Lipovei. Piaţa Sfântu Gheorghe, la fel de veche, numită la începuturi Piaţa Seminarului a fost locul în care s-a pus în mişcare primul tramvai tras de cai, în iulie 1869. Este patronată de statuia ecvestră a Sfântului Gheorghe care învinge balaurul, înconjurată de adevărate perle arhitectonice: Palatul Sana, Palatul Bancar, Biserica Seminarului sau Casa generalului Klapka.
Piaţa Ţarcului adăposteşte Palatul Dicasterial, în care îşi desfăşoară activitatea instanţele judecătoreşti din Timişoara.

Obiectivul principal al proiectului primăriei vizează reabilitarea şi modernizarea infrastructurii şi a spaţiilor publice din centrul istoric al oraşului – situl urban cartierul Cetatea Timişoara – parte a patrimoniului cultural istoric de valoare naţională şi internaţională, în vederea îmbunătăţirii calităţii serviciilor urbane şi a atractivităţii polului de creştere Timişoara, având ca efect stimularea dezvoltării socio-economice durabile şi creşterea calităţii vieţii cetăţenilor.
În acest sens, vor fi efectuate lucrări de reabilitare a infrastructurii rutiere şi de reorganizare a traficului în spaţiile publice din perimetrul vizat, de reabilitare, de modernizare şi de reorganizare a spaţiilor publice, inclusiv mobilier urban, precum şi reabilitarea infrastructurii tehnico-edilitare, inclusiv iluminat public şi reţele de telecomunicaţii. AGERPRES