Peste 4.000 de locuri de parcare vor fi amenajate în municipiul Suceava, după modificarea Codului Administrativ

Municipalitatea va amenaja şi reabilita peste 4.000 de locuri de parcare, iar Consiliul Local va relua dezbaterea pe acest subiect, în această lună, după modificarea Codului Administrativ, a declarat viceprimarul Sucevei, Lucian Harşovschi.

“Acum doi ani intram în Consiliul Local cu un proiect de modernizare a unui număr de 4.364 de locuri de parcare în municipiul Suceava. Tot ce înseamnă municipiul Suceava, indiferent de cartier, toate aceste locuri pe care sucevenii şi le-au amenajat în locuri de parcare să le reabilităm, aşa cum am făcut în alte zone. Dorim ca Suceava să aibă parcări reabilitate total”, a spus Harşovschi.

El a menţionat că, până acum, nu a putut trece prin CL un proiect de hotărâre în acest sens, deoarece era necesară o majoritate de două treimi pentru un vot favorabil, iar aleşii PSD nu au agreat ideea ideea reabilitării şi amenajării unor astfel de parcări. “În această lună vom putea aproba acest proiect de reabilitare a tuturor locurilor de parcare din municipiul Suceava, pentru că s-a modificat Codul Administrativ şi nu mai e nevoie de două treimi. Majoritatea formată în jurul PNL din Consiliul Local va putea vota acest proiect în această lună”, a spus Harşovschi, subliniind că în şedinţa CL Suceava din această lună va fi supus dezbaterii şi aprobării proiectul iniţiat în 2017.

“Sper eu ca cei de la PSD să fie alături de suceveni, chiar dacă nu mai e nevoie de votul lor, şi să voteze acest proiect, un proiect care a fost blocat de nenumărate ori cu diferite pretexte, fie Registrul Spaţiilor Verzi, fie că unele locuri nu sunt bune şi se poate reabilita spaţiul verde”, a spus Harşovschi.

Potrivit viceprimarului, după adoptarea acestui proiect de hotărâre, cele 4.364 de locuri de parcare vor trece în domeniul privat al municipiului Suceava, iar apoi se va realiza un proiect de amenajare şi va fi scoasă la licitaţie execuţia lucrării.

Harşovschi a subliniat că, după finalizarea lucrărilor, ce se estimează la trei ani, suprafeţele respective vor intra în domeniul public al municipiului Suceava şi nu vor putea fi retrocedate, vândute sau revendicate. AGERPRES