Peste 20 de primării din Mehedinţi, în imposibilitatea de a face faţă situaţiilor de urgenţă în caz de ninsoare

Peste 20 de primării din judeţul Mehedinţi nu au posibilitatea să intervină operativ pe drumurile pe care le administrează în cazul în care în zonă ar avea loc căderi masive de zăpadă, a declarat, marţi, prefectul Ion Mîţu.

Potrivit sursei citate, la întâlnirea organizată marţi cu edilii comunelor s-a constatat că 6 primării deţin utilaje pentru deszăpezire, dar nu au combustibilul necesar pentru funcţionarea acestora, 9 primării nu au asigurat încă stocul de material antiderapant, iar 7 unităţi publice locale nu au în dotare echipamentele utilizate pentru îndepărtarea zăpezii de pe carosabil.

”Acestea din urmă sunt primăriile din Cireşu, Godeanu, Grozeşti, Oprişor, Stîngăceaua, Voloiac şi Podeni. Ce este şi mai grav, ele nu au alocat nici fonduri pentru deszăpezire. Într-o asemenea situaţie am solicitat ca, până la rezolvarea deficienţelor semnalate, Poliţia de Frontieră,
Jandarmeria şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă să le acorde sprijin în cazurile critice”, a precizat Mîţu.

El a arătat că, dacă primarii aflaţi în culpă nu vor trata acest subiect cu seriozitate şi responsabilitate şi nu se vor preocupa de siguranţa cetăţenilor, nu va ezita să le aplice sancţiuni contravenţionale. AGERPRES