Peste 1500 de proprietari de imobile din municipiul Timişoara vor plăti în 2019 taxa pe paragină

Peste 1.500 de proprietari de imobile din Timişoara care nu şi-au îngrijit faţadele clădirilor vor plăti supraimpozite de până la şase ori mai mari, fiind astfel sancţionaţi cu aşa-numita “taxă pe paragină”.

“Taxa pe paragină presupune o supraimpozitare de până la şase ori mai mare decât impozitul normal. Dacă nu plătesc, le scoatem la executare silită proprietăţile. Este o atenţionare, nu ameninţare”, a avertizat primarul Timişoarei, Nicolae Robu.

Acesta i-a “sfătuit” din nou pe aceia care nu au venituri suficiente să-şi poată întreţine locuinţele din zona centrală a oraşului, să se mute în altă parte, iar cei care doresc să rămână acolo să onoreze sarcinile fiscale impuse de lege. “Acum avem pârghii legale şi le vom folosi fără menajamente”, a menţionat Nicolae Robu.

Primarul a spus că municipalitatea nu urmăreşte să crească veniturile locale prin aplicarea de amenzi, dar se doreşte ca imaginea oraşului să nu fie afectată şi nici cetăţenii să nu cadă victime ale unor accidente provocate de dezlipiri ale tencuielilor.

Edilul a punctat că sediul organizaţiei judeţene a PNL Timiş, clădire monument istoric, a fost într-o astfel de situaţie, din cauza unuia dintre coproprietari, un cetăţean italian, care, după ce a refuzat ani la rând să participe financiar la reabilitarea faţadei, acum s-a conformat.

Pe de altă parte, Nicolae Robu a anunţat că nu-i va ierta nici pe cei care murdăresc cu graffiti clădirile renovate. “Sunt indivizi care îşi bat joc de banii privaţi şi publici, dar vor fi pedepsiţi necruţător. Am început să-i cam prindem, chiar dacă nu de la prima lor acţiune. Îi ‘uscăm’, pentru că îi punem să plătească pe lângă amendă şi refacerea întregii faţade pe care au mâzgălit-o. Îşi vor vinde locuinţele să poată suporta reparaţiile”, a adăugat primarul Nicolae Robu. AGERPRES