Pentru ca economia să se relanseze este necesar ca măsurile fiscale să fie însoţite de un plan concret de relansare economică

tanase_luminita.jpgUn articol de Ec. Luminiţa Tănase, Managing Partner Prim-Audit
SRL

SC Prim-Audit SRL este o companie specializată al cărei portofoliu
de servicii, axat pe patru direcţii de acţiune – audit, consultanţă fiscală,
lichidare societăţi, contabilitate – îi permite să susţină activitatea şi
dezvoltarea partenerilor ce derulează afaceri în diferite domenii pentru
dezvoltarea economiei, în special a celor ce contribuie la absorbţia de
fonduri europene.

Ascensiunea companiei s-a produs pe fondul unei nevoi de servicii de
consultanţă de calitate şi pe extinderea unui număr mare de companii
străine. Am înţeles că aceste companii vor avea nevoie de servicii
integrate, de pachete de servicii, pentru a nu fi nevoiţi să alerge la mai
mulţi furnizori pentru a obţine întregul suport de care aveau nevoie.

Perioada pe care o traversăm este una dificilă. Totuşi, am reuşit în
acest an o mare parte din lucrurile pe care ni le-am propus: am continuat
dezvoltarea prin creşterea numărului de parteneri şi să conservăm ceea ce am
realizat până acum, respectiv să ne stabilizăm echipa şi să ne fidelizăm
clienţii, iar pentru această toamnă avem în plan dezvoltarea activităţii de
training, organizarea câtorva evenimente de afaceri precum şi parteneriate
noi cu solicitanţii de finanţări din majoritatea domeniilor: economic,
social, cultural sau administraţie locală.

Observăm şi noi instabilitatea legislativă şi numeroasele modificări
legislative, conjugate cu interpretabilitatea acestora, care face munca de
consultanţă mai dificilă. Credem că este foarte important să existe un mediu
concurenţial serios şi, mai ales, predictibil.

Ca obiective pentru cea de-a doua jumătate a anului ne propunem să
ne menţinem pe un trend ascendent, respectiv să înregistrăm la finalul
anului o creştere a cifrei de afaceri cu 10-14% faţă de anul trecut.

Ca şi proiecte mai importante, pentru cea de a doua jumătate a
anului ne propunem, aşa cum am menţionat, să dezvoltăm activitatea de
training şi să organizăm câteva evenimente de afaceri în scopul de a promova
avantajele şi oportunităţile pe care perioada pe care o traversăm le poate
avea şi să dezvoltăm noi colaborări cu autorităţile şi companiile privind
absorbţia fondurilor europene.

Prin aceste proiecte dorim să ajutăm tinerii să îşi dezvolte
spiritul antreprenorial şi companiile, fie pentru a-şi găsi noi pieţe de
desfacere, noi parteneri de afaceri sau furnizori mai competitivi.

prim_audit.jpg