Patru proiecte ale administraţiei municipiului Iaşi vor primi finanţare europeană

Primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, a anunţat că patru proiecte ale administraţiei locale au fost aprobate de Agenţia pentru Dezvoltare Regională Nord Est spre finanţare cu fonduri europene. Chirica a menţionat că în scurt timp urmează să fie semnate contractele de finanţare şi demarate procedurile de achiziţie a lucrărilor, proiectele vizând dezvoltarea infrastructurii transportului public în comun şi a sistemului alternativ de mobilitate urbană, precum şi modernizarea reţelei de iluminat public.

Trei din cele patru proiecte vor fi finanţate prin intermediul Programului Operaţional Regional 2014 – 2020 şi vizează reabilitarea infrastructurii de tramvai, reorganizarea circulaţiei pe bulevardul Tudor Vladimirescu şi un “sistem alternativ de mobilitate urbană utilizând staţii automate de închiriere a bicicletelor – Iaşi VeloCity”.

Cel de al patrulea proiect pentru care Iaşiul va primi finanţare europeană vizează reabilitarea, modernizarea, extinderea şi eficientizarea reţelei de iluminat public. Proiectul, conform lui Chirica, are o valoare de 21,8 milioane de lei şi include achiziţia şi montarea a 4.088 de corpuri de iluminat cu LED, 4.122 de module de telegestiune cu punct luminos, 41 de stâlpi echipaţi cu panouri fotovoltaice şi 287 de puncte de aprindere, precum şi achiziţionarea unui sistem de telegestiune.

Potrivit primarului Iaşiului, alte nouă proiecte urmează să primească avizul favorabil din partea reprezentanţilor ADRNE. Acestea vizează dezvoltarea infrastructurii, educaţia, mediul şi conservarea patrimoniului cultural. Valoarea totală a acestor proiecte este de peste 100 milioane de euro.

“Este un pachet de proiecte care a făcut obiectul preocupării noastre pentru dezvoltarea infrastructurii Iaşiului, modernizarea mijloacelor de transport, a unui sistem de ticketing electronic. Avem şi proiecte ce vizează modernizarea spaţiilor verzi dintre blocuri, înfiinţarea unor grădiniţe. Aceste proiecte se alătură celor de patrimoniu cultural care se află deja în derulare, valoarea acestora fiind de 20 de milioane de euro, precum şi lucrărilor de reabilitare şi modernizare a singurului spital de recuperare din Moldova, unde investiţiile sunt de 4 milioane de euro. Am încredere în programul de finanţare europeană ca fiind singurul motor de dezvoltare economică a regiunilor rămase subdezvoltate. Recomand Guvernului României să nu abandoneze acest traseu al fondurilor europene pentru că nu va crea decât prejudicii financiare statului român, dezechilibre economice majore şi continuarea procesului de subdezvoltare a ţării”, a declarat primarul Mihai Chirica. AGERPRES