Patru primării din Gorj au fost amendate de Garda de Mediu

Comisarii Gărzii de Mediu Gorj au sancţionat patru primării din judeţ după ce au depistat că acestea nu respectau modul de colectare, transport şi depozitare a deşeurilor. Potrivit reprezentanţilor instituţiei, primăriile Stăneşti, Muşeteşti, Bălăneşti şi Bumbeşti-Jiu au primit fiecare câte o amendă în valoare de 15.000 de lei şi sunt obligate să pună la punct sistemul de colectare şi transport al deşeurilor din localităţile respective.

“Primarii ştiau ce riscă în cazul în care nu se respectă modul adecvat pentru colectarea deşeurilor. Drept urmare, am aplicat patru amenzi, în valoare totală de 60.000 de lei. De asemenea, am mai sancţionat societatea SC Gerpen SRL, din domeniul panificaţiei, cu suma de 100.000 de lei pentru nerespectarea condiţiilor impuse prin autorizaţia de mediu deţinută, şi SC Blueart SRL cu suma de 3.000 lei, deoarece, la momentul controlului, nu deţinea evidenţa gestionării deşeurilor din hârtie şi produselor din hârtie”, a precizat, marţi, pentru AGERPRES, Simona Cornea, comisar de mediu.


Ea a menţionat că, în perioada următoare, vor fi făcute controale la Complexurile Energetice Turceni şi Rovinari, mergând în paralel şi pe controale neplanificate, cât şi pe rezolvarea sesizărilor, majoritatea pe evacuările de apă menajeră. 2010-11-09 23 STIRI INTERNE, ISSN 1222-8702
La sfârşitul lunii octombrie, Garda de Mediu Gorj a sancţionat cariera Jilţ Sud din cadrul Complexului Energetic Turceni cu suma de 30.000 lei pentru evacuarea apei menajere în condiţii necorespunzătoare. AGERPRES