Parteneriat între Primăria Miercurea Ciuc şi Federaţia Română de Nataţie pentru omologarea bazinului de înot

Preşedinta Federaţiei Române de Nataţie, Camelia Potec, a avut o întâlnire cu conducerea Primăriei Miercurea Ciuc, în cadrul căreia s-a discutat despre o colaborare între cele două instituţii în vederea omologării bazinului acoperit din municipiu, astfel încât acesta să poată găzdui competiţii de înot. Camelia Potec a vizitat bazinul din Miercurea Ciuc, care a fost construit iniţial pentru polo, şi a fost de acord să trimită o comisie din partea Federaţiei Române de Nataţie care să facă o evaluare a parametrilor tehnici pentru ca Primăria să ştie ce investiţii trebuie să facă, astfel încât bazinul să poată îndeplini condiţiile pentru organizarea de competiţii de înot.

”Condiţiile sunt foarte bune, anul trecut a fost aici o parte din lotul naţional de seniori şi au fost foarte mulţumiţi de condiţiile de pregătire. Am vorbit cu domnul viceprimar şi există bunăvoinţă din partea Primăriei şi, bineînţeles, din partea Federaţiei pe care eu o conduc, să facem un parteneriat, să putem colabora pentru buna funcţionare a acestui bazin şi pentru organizarea, pe viitor, a unor competiţii de înot în bazin scurt, pentru că bazinul este semiolimpic. Primul pas în această colaborare va fi o cerere din partea primăriei pentru a trimite această comisie de omologare, să vedem exact bazinul ce nevoi mai are pentru a organiza nişte competiţii majore, de ce nu şi internaţionale pe viitor, şi pentru a putea regla aceste nevoi în cel mai scurt timp cu putinţă”, a declarat Camelia Potec.

Viceprimarul din Miercurea Ciuc, Fuleki Zoltan, a spus că municipalitatea are toată deschiderea pentru a face modificările necesare astfel încât bazinul să respecte normele în vigoare şi să poată fi folosit pentru competiţii de înot. “Sunt aici şi membrii comisiei de sport din cadrul Consiliului Local şi toţi am fost de acord că suntem la începutul unui drum, dar avem bunăvoinţă să parcurgem acest drum”, a spus Fuleki Zoltan. Acesta a adăugat că, în viitor, se doreşte şi înfiinţarea unei secţii de nataţie, care să fie afiliată federaţiei de specialitate.

Preşedintele Comisiei de sport din Consiliul Local Miercurea Ciuc, Ambraham Elod, a punctat faptul că, de când bazinul a început să funcţioneze, s-a schimbat mentalitatea locuitorilor faţă de acest sport, un studiu recent arătând că din 1.700 de părinţi intervievaţi, 25 la sută au spus că şi-ar da copiii să practice nataţie.
La întâlnirea cu preşedinta Federaţiei Române de Nataţie au participat înotătorul Norbert Trandafir şi biatlonista Eva Tofalvi, membră în Consiliul Local Miercurea Ciuc. AGERPRES