Organizația “Salvați Copiii” a primit Marele Premiu al Galei Societății Civile

gala_soc_civile.jpgOrganizația “Salvați Copiii” a primit Marele Premiu la Gala Societății Civile care s-a desfășurat marți seara la Ateneul Român și a premiat cele mai bune proiecte și programe ale sectorului non-profit și neguvernamental din România.

Proiectul “Bun venit pe lume!” al celor de la Salvați Copiii România a fost câștigător și la secțiunea Sănătate. Prin “Bun venit pe lume!” s-a reușit strângerea de fonduri pentru dotarea cu incubatoare și echipamente performante a maternităților din România, pentru salvarea bebelușilor născuți prematur.

Festivitatea de premiere s-a desfășurat sub sloganul campaniei de anul acesta: “Cei pe care poți conta, chiar dacă nu vor candida. Merită să-i cunoști!”. Gala a fost prezentată de Mircea Toma și Luca Niculescu iar cei peste 700 de reprezentanți ai sectorului asociativ din România, reprezentanți ai sectorului privat și ai sectorului public, ai mediului academic, jurnaliști, cercetători, lideri și formatori de opinie ai societății civile și personalități publice care s-au aflat în sală au susținut și demonstrat mesajul Galei de anul acesta.

Câștigătorii au fost aleși dintr-un total de 147 de proiecte înscrise în competiție de un juriu format din specialiști în implementarea și evaluarea proiectelor, cercetători, sociologi, jurnaliști, lideri și formatori de opinie ai societății civile și ai sectorului non-profit și din consultanți în CSR, comunicare sau corporate affairs.

Principele Nicolae a fost unul dintre cei care au ridicat premiul la categoria Tineret, pentru The Duke of Edinburgh’s International Award Romania. De asemenea, prințesa Marina Sturdza, a urcat pe scenă alături de echipa Hospice Casa Speranței, un proiect căruia i s-a dedicat. Hospice Casa Speranței, care are ca obiect îngrijirea paliativă a persoanelor cu boli terminale, a primit premiul pentru Asistență Socială.

“Este privilegiul meu de a fi alături de ei de 15 ani”, a spus prințesa Marina Sturdza. Vorbind despre scopul proiectului, aceasta a spus: “Este vorba despre dumneavoastră și despre mine, despre părinții și copiii voștri, pentru că putem fi loviți oricând de o boală incurabilă”.

Ministrul delegat pentru Dialog Social, Aurelia Cristea, a subliniat importanța implicării autorităților în dialogul cu societatea civilă. “Vom face pași mult mai clari și mai fermi în acest sens”, a spus ea. La rândul său, Angela Filote, șefa Reprezentanței Comisiei Europene, a promis că anul viitor reprezentanța va sponsoriza la gală un premiu pentru curaj civic.

Premiile I, pe secțiuni, au fost câștigate după cum urmează:

Educație, Învățământ, Cercetare: Universități de Vară pentru Elevi – Alianța Națională a Organizațiilor Studențești.

Artă și Cultură: “Mândrie și Beton” – Ioana Călinescu și Petruț Călinescu.

Apărarea drepturilor individuale/ colective: Ziua Națională a Adopției – Ador Copiii

Comportament civic și participare publică: Siguranța copiilor în drum spre Școala 279 – Grupul de Inițiativă Civică Callatis – Drumul Taberei.

Sănătate: Bun venit pe lume! – Salvați Copiii România.

Incluziune socială: Speranță într-o viață mai bună – Asociația Touched Collection.

Servicii de asistență socială: Îngrijim Împreună – Hospice Casa Speranței.

Protecția mediului: O pădure pentru fiecare Școală – Mihai Eminescu Trust.

Dezvoltare economică și socială: Lumină pentru Ursici – Asociația Free Miorița.

Proiecte și campanii de Voluntariat: Locuitorii cartierului Lacul Tei luptă pentru Parcul Circului – Grupul de Inițiativă Civică Lacul Tei.

Proiecte pentru Tineret: The Duke of Edinburgh’s International Award Romania – The Duke of Edinburgh’s International Award Romania.

La secțiunea Buget – / Eficiență + – “Îmbunătățirea cadrului legislativ privind drepturile copilului prin modificarea și completarea Legii 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului”, Salvați Copiii România.

Proiectul “O pădure pentru fiecare Școală” a celor de la Mihai Eminescu Trust a câștigat premiul pentru Impact iar la secțiunea Durabilitate, premiul a fost acordat pentru proiectul “Șansă pentru Copil”, al Asociației Hrăniți Copiii.

La secțiunea Originalitate, premiul a fost câștigat de proiectul “Controlin”, al asociației React, iar la secțiunea Proiecte și campanii de Responsabilitate Socială, premiul I a fost oferit Asociației OvidiuRo, pentru “10 ani, un milion de kilometri, 15 mii de copii”.

La categoria Programe a fost desemnat câștigător proiectul “Creșterea Nivelului de Control al Tuberculozei în România, prin intervenții orientate către Grupurile Sărace și Vulnerabile”, al Fundației Romanian Angel Appeal.

Premiile speciale ale Fundației Gala Societății Civile au fost acordate doctorului Cătălin-Gabriel Cîrstoveanu, șeful Secției Terapie Intensivă Neonatală la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii “Maria Sklodowska Curie”, și lui Alexandru Popa, președinte al Asociației Inima Copiilor.

De asemenea, au fost acordate premii Universității din București, Universității Naționale de Muzică și Universității Naționale de Arte București, dar și Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică “I.L. Caragiale”.

Premiul special Dan Manoleli pentru Dezvoltarea Societății Civile a fost oferit pentru al patrulea an consecutiv în cadrul Galei Societății Civile Fundației Alături de Voi. AGERPRES