Oraşele Bucureşti şi Edipsos vor colabora în domeniul turismului medical şi ecumenic, al educaţiei şi sănătăţii

Oraşele Bucureşti şi Edipsos (Insula Evia, Grecia) vor colabora în domeniul turismului medical şi ecumenic, al educaţiei şi sănătăţii, după cum au convenit primarii Gabriela Firea şi Eleni Efstathiou Spanou.

Printre acţiunile ce se vor realiza se numără schimburi de experienţă între specialiştii şi experţii din domeniul medical din Bucureşti şi Edipsos. Consider că sunt necesare întâlniri la nivel de experţi, schimburi de experienţă, având în vedere faptul că Edipsos dispune de izvoare termale cu proprietăţi terapeutice recunoscute. Primăria Capitalei are în subordine 19 spitale, iar medicii români au experienţă şi pot oferi la rândul lor expertiza de care dispun“, a declarat primarul general al Bucureştiului, Gabriela Firea.

Un alt domeniu de colaborare îl reprezintă turismul ecumenic, cei doi edili convenind să analizeze posibilitatea realizării unor circuite turistice care să pună în valoare obiectivele religioase din Bucureşti şi Edipsos.

De asemenea, va fi studiată posibilitatea ca grupuri de elevi să efectueze vizite reciproce, în cadrul cărora să cunoască atât istoria, cat şi obiceiurile şi tradiţiile din cele două ţări.

“Sunt onorată şi bucuroasă pentru că vom realiza această colaborare, pe care ne-o dorim de lungă durată. Sunt de doi ani primar al regiunii Edipsos şi principalul meu obiectiv este acela de a prezenta lumii această excelentă destinaţie turistică, dar şi pentru sănătate, de a crea un brand pentru Edipsos”, a afirmat Eleni Efstathiou Spanou.

Primarul regiunii Edipsos a efectuat o vizită de două zile în România, prilej cu care a vizitat cele mai importante obiective turistice din Capitală. AGERPRES