O parte a strazilor din Falticeni vor fi reabilitate cu bani europeni

tofan_vasile.jpgPrimarul orasului Falticeni, Vasile Tofan, a declarat, miercuri, ca 13 strazi din municipiu vor fi reabilitate cu bani europeni. Proiectul, a carui valoare totala este de 19,6 milioane de lei, prevede modernizarea a 13 artere de circulatie insumand 15,5 kilometri, ceea ce reprezinta aproximativ 12% din reteaua stradala a municipiului.

Finantarea nerambursabila si contributia beneficiarului, Primaria Falticeni, se cifreaza la 15,4 milioane de lei. Tofan a spus ca lucrarile au demarat deja, termenul de executie fiind de 18 luni.

“Pentru a capata puncte la eligibilitate, strazile care au intrat in programul de reabilitare nu au fost alese la intamplare. Sunt niste conditii impuse pentru strazi ce fac legatura cu alte localitati din jurul Falticeniului, cu ruta europeana, strazi pe care sunt situate case memoriale, monumente istorice. O conditie impusa e ca pe acele strazi retelele de utilitati sa fie puse la punct, sa nu mai fie necesara o alta interventie. Cinci ani nu avem voie sa procedam la interventii asupra retelor de utilitati”, a spus Tofan.

Lucrarile de reabilitare a celor 13 strazi din Falticeni vor fi executate de societatea Consiliului Judetean Suceava, Drumuri si Poduri SA, care a castigat licitatia organizata de Primarie, dupa ce a ofertat 11 milioane de lei fara TVA.