O nouă sesiune de înscrieri la programele de formare specializată organizate de INA

Institutul Național de Administrație organizează o nouă sesiune a programului de formare specializată pentru funcțiile de conducere din sectorul public. Programul va avea loc în perioada octombrie – noiembrie a.c. și se va desfășura sub forma unor module care se întind pe parcursul a 3 zile, fiecare dintre ele conținând 6 ore de instruire.

În această perioadă cursanții pot învăța despre managementul autorităților și instituțiilor publice, leadership, comunicare, e-administrație, precum și planificarea strategică și operațională a administrației publice sau organizarea, evaluarea și controlul activităților specifice administrației publice din România.

Programul este realizat conform prevederilor din Codul administrativ și este „adaptat nevoilor de formare identificate la nivelul administrației publice și respectă normele de eficiență, eficacitate și economicitate în alegerea competitivă a ofertelor”. Locul de desfășurare al programului este sediul Institutului Național de Administrație, iar data limită pentru înscriere este 1 octombrie.

Oferta completă a programului de formare specializată pentru funcțiile de conducere poate fi consultată accesând link-ul http://ina.gov.ro/program-pfc/

Responsabil program: INA – DPFS: Otilia-Florentina CHELUȘ, tel: 0799.703.731, fax: 021.312.52.70, adresă email: otilia.chelus@ina.gov.ro